Reactualizat la:

Magistrat sancţionat de CSM

Magistrat sancţionat de CSM
BOZOVICI – Judecătorul a fost acuzat de tergiversarea dosarelor şi exercitarea funcţiei cu rea credinţă.

 (1 comentariu)

Rectifica

Deşi toată lumea vorbeşte despre problemele cu care se confruntă sistemul judiciar, care scârţâie din toate încheieturile, nimeni nu şi-ar fi putut imagina că şi judecătorii ar putea fi sancţionaţi. Şi totuşi, se întâmplă chiar în Caraş-Severin, la Judecătoria Bozovici. Un judecător, fost preşedinte al instanţei, Lucian Mihai Popuţi, a ajuns în vizorul Consiliului Superior al Magistraturii în urma unei reclamaţii.

Este vorba despre un om care a adus în faţa judecătorului o revendicare care, la fel ca alte câteva dosare de acest gen, au fost întârziate din cauza unei probleme generalizate la nivel naţional: criza de experţi. Potrivit magistratului, pronunţarea a fost amânată mai bine de un an din lipsa unei expertize. Iar asta pentru că la nivelul judeţului există doar doi experţi topografici care sunt supraîncărcaţi – lucru confirmat şi de magistraţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, motiv pentru care s-a apelat la unul din Timiş care, ulterior a fost schimbat şi lucrurile au tot fost amânate.

Iniţial, omul nemulţumit s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, unde s-a decis neînceperea urmăririi penale, din cauza lipsei vinovăţiei şi a relei credinţe. În consecinţă, omul s-a plâns CSM-ului, forul începând o anchetă disciplinară la jumătatea acestui an.

În acest timp, Lucian Mihai Popuţi era preşedintele Judecătoriei Bozovici, ocupând această funcţie din 2003. A fost delegat pe acelaşi post în perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, la 1 ianuarie 2009 fiind din nou delegat, însă numai pentru 90 de zile. A rămas pe post pentru că, între timp, la concursul organizat în aprilie pentru funcţia de preşedinte al instanţei nu s-a prezentat nimeni.

Dar la 1 iulie, preşedintele Tribunalului cărăşean a decis retragerea delegării în continuare a jud. Lucian Mihai Popuţi, postul fiind ocupat acum de jud. Rodica Pascariu. Întrebat asupra subiectului, magistratul spune că, deşi nu şi-a dorit această funcţie, retragerea delegării constituie o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie.

La începutul acestei luni, CSM a decis sancţionarea disciplinară a judecătorului de la Bozovici prin reducerea indemnizaţiei cu 15% pe o perioadă de trei luni, „pentru nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi exercitarea funcţiei cu rea credinţă“, însă decizia forului nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs, în termen de 20 de zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deşi magistratul consideră că forul nu a administrat probele pe care i le-a transmis – actele emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Timişoara, încă nu poate face recurs, întrucât, deocamdată, Consiliul nu şi-a motivat decizia.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou