Reactualizat la:

Magdalena Ciurea: Daca vrei cu adevarat, se poate!

Magdalena Ciurea: Daca vrei cu adevarat, se poate!
RAMNA – Este părerea noul edil din Ramna, care visează să aducă comuna la nivelul celor din Europa.

 (1 comentariu)

Rectifica

De şase ani se ocupă de echipa de fotbal din comuna Ramna, pentru care are planuri mari, şi tot de atunci a început să facă politică. La început, s-a alăturat echipei lui George Becali, intrând în Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrată, după ce fundaţia acestuia a donat echipamente sportive pentru echipa comunală de fotbal, iar de câteva luni este primarul comunei Ramna din partea PDL, după ce timp de patru ani ani a ocupat fotoliul de viceprimar. Magdalena Ciurea, căci despre ea vorbim, a devenit după alegerile locale din iunie cea de-a treia femeie cu funcţie de primar din Caraş-Severin, după Elena Moise, din Dognecea, şi Olguţa Ghiţă, din Socol.

Deşi este conştientă că drumul ales nu este deloc uşor, şi că bugetul local, mult prea mic, nu-i permite să facă prea multe, Magdalena Ciurea spune că va face tot ce îi va sta în putinţă pentru ca proiectele sale să prindă contur. „Am o datorie faţă de locuitorii din Valeapai, cărora le datorez funcţia mea, pentru că majoritatea voturilor au venit de aici, dar doresc să le demonstrez şi acelora care nu m-au votat că atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, este imposibil ca acel lucru să nu se şi îndeplinească. Bineînţeles, este nevoie de disciplină şi de multă muncă, pentru că, de ce să nu recunoaştem, în ultimii 14 ani la Ramna, Valeapai şi Bărbosu nu s-a făcut mai nimic!“, ne-a spus doamna primar.

Şi da, sunt multe de făcut în comună căci, faţă de alte localităţi din judeţ care au reuşit în timp să-şi rezolve problemele legate de infrastructură cu ajutorul fondurilor europene, aici, locuitorii se spală încă la lighean şi folosesc wc-ul din spatele casei, pentru că nu au apă curentă la robinete şi nici reţea de canalizare, iar drumurile sunt la fel de proaste ca şi acum 20 de ani. De exemplu, pe DJ 585, tronson de drum de numai şapte kilometri ce leagă satul Valeapai de Ramna, nu s-a turnat niciodată asfalt, ci doar zgură. Acest lucru nu-i nemulţumeşte doar pe şoferi, care plătesc aceeaşi taxă de drum la fel ca toţi ceilalţi conducători auto din ţară, ci şi pe părinţii care îşi duc zilnic copiii la şcoala din centru de comună.

„Am avut proiect integrat pentru apă şi canal, depus de două ori pe Măsura 322, dar de fiecare dată răspunsul venit din partea Comisiei de evaluare a fost acelaşi: eligibil, dar fără finanţare. Aşa că, nu ne rămâne de făcut decât să căutăm alte surse de finanţare pentru că bugetul local nu poate suporta investiţii atât de mari. Momentan, în derulare avem un proiect pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică, pentru care urmează să demarăm procedurile de achiziţii publice. O prioritate este DJ 585, pentru care sperăm să găsim înţelegerea autorităţilor judeţene pentru asfaltarea sa, căci sunt mari probleme cu el, atât iarna, cât şi toamna, când şi cantităţile de precipitaţii sunt abundente şi atunci ne afundăm în noroaie. Mi-aş dori drumuri mai bune şi în intravilanul comunei, şi sper ca până la sfârşitul mandatului să şi reuşesc acest lucru“, a mai adăugat Magdalena Ciurea.

Până atunci, edilul speră ca Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin să aprobe cererea de redeschidere a grădiniţei din Valeapai, închisă în urmă cu doi ani din lipsă de copii. Magdalena Ciurea spune că acum numărul preşcolarilor este suficient pentru ca porţile unităţii să se redeschidă din nou pe 17 septembrie.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa: N-am, frate, un buzunar atat de mare!
REŞIŢA - Întrucât nu s-a căzut la pace cu AquaCaraş, conducerea municipalităţii crede că, pentru apa de ploaie, [...] mai multe »
Sper ca ISU nu a auzit ca pica tencuiala, sa luati si amenda!
REŞIŢA - Acesta este „ajutorul“ pe care directoarea Casei Corpului Didactic Caraş-Severin l-a primit de la [...] mai multe »
Peste 1.500 de reclamatii telefonice in opt luni
REŞIŢA - Acesta este bilanţul sesizărilor telefonice adresate de reşiţeni Direcţiei de Poliţie Locală a [...] mai multe »
Emotiile sunt mai mari la volan, decat atunci cand sunt in fata publicului
REŞIŢA - Mărturisea tânărul artist Victor Ioan, cel care zilele trecute şi-a vernisat cea de-a IV-a expoziţie de [...] mai multe »
In valsul toamnei se strivesc temeri…
REȘIȚA - În foşnetul paşilor ce se pierd în arămiul năucitor al unui covor de frunze se strivesc orice temeri [...] mai multe »
Fara porci, capre sau oi, la targul de la Racasdia
RĂCĂŞDIA - De la jumătatea lunii iulie, toate târgurile de animale din judeţ sunt închise. Măsura a fost luată [...] mai multe »
Daniel Boambes este un primar optimist
CONSTANTIN DAICOVICIU - De altfel, primarul comunei Constantin Daicoviciu mai consideră că pesimismul şi [...] mai multe »
Cititorii CAON, revoltati de taierile din padurile carasene!
CARAȘ-SEVERIN - Un cititor fidel ne-a trimis pe adresa redacţiei câteva imagini de pe drumul spre Semenic, cuvintele [...] mai multe »
15 turisti rataciti pe Tarcu! Salvamontistii, misiune cu succes!
MUNȚII ȚARCU - Acțiune dificilă a salvamontiștilor de pe Muntele Mic sâmbătă seara: nu mai puțin de 15 persoane [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou