Caraş-Severin, Romania

RAMNA – Declară primarul comunei Ramna, care în vară câştiga „la mustaţă“ alegerile în faţa fostului edil, Ion Nicolae Mircea.Deşi nimeni nu credea că va putea să-i ia locul celui care a condus timp de opt ani Primăria Ramna, iată că Magdalena Ciurea (foto), cea de-a treia femeie cu funcţie de primar din Caraş-Severin, demonstrează că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, se poate.

Aceasta este deviza ei în viaţă şi speră ca la finalul celor patru ani de mandat să privească în urmă cu mândrie, împăcată că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ridica comuna la nivelul celor din Uniunea Europeană. „Sunt multe de făcut, sunt conştientă de asta, dar mai ştiu că dacă vrei se poate“, spune primarul, care în scurta perioadă de când se află în această funcţie a încercat să le facă oamenilor mici bucurii.

„Avem puţini bani la bugetul local, dar din acest puţin am reuşit să facem câte ceva prin comună. Am început mai întâi cu alocarea unor fonduri pentru biserica baptistă din Valeapai, unde era nevoie de o verandă şi un gard nou. S-au făcut mici reparaţii şi la căminul cultural de aici, am betonat curtea şi am făcut o scenă pentru spectacolele şi evenimentele de peste an pe care intenţionăm să le ţinem aici, acum că am înfiinţat şi un ansamblu de dansuri populare la Ramna. Am reuşit, de asemenea, să redeschidem grădiniţa din Valeapai, lucru pe care l-am dorit foarte mult nu doar eu, ci şi părinţii care făceau zilnic naveta cu copiii la Ramna. De Crăciun, am organizat un concert de colinde cu elevii de la şcoala şi grădiniţele din Ramna şi Valeapai, şi am oferit pungi cu dulciuri pentru toţi aceşti copii, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. De când sunt la conducerea primăriei am reuşit să amenajez în centru de comună o piaţă, cu tarabe acoperite, pentru comercianţii care ajung aici la final de săptămână, şi am inaugurat, de asemenea, şi un parc pentru copii. Totodată, am reparat patru străzi care ne făceau probleme de fiecare dată când ploua. Mai sunt multe de făcut, dar pentru că bugetul nostru nu este mare, facem totul pas cu pas“, a precizat Magdalena Ciurea.

Şi da, sunt multe de făcut în comună căci, faţă de alte localităţi din judeţ care au reuşit în timp să-şi rezolve problemele legate de infrastructură cu ajutorul fondurilor europene, aici, locuitorii se spală încă la lighean şi folosesc wc-ul din spatele casei, pentru că nu au apă curentă la robinete şi nici reţea de canalizare, iar drumurile sunt la fel de proaste ca acum 20 de ani. De exemplu, pe DJ 585, tronson de drum de numai şapte kilometri ce leagă satul Valeapai de comuna Ramna, nu s-a turnat niciodată asfalt, ci doar zgură. „Am pierdut trenul, dar vreau să-l ajung! Sunt opt ani de când aici nu s-a făcut aproape nimic. Nu-mi place să acuz pe nimeni, dar acesta este adevărul. Au fost încercări, în ultimii ani, pentru introducerea apei şi canalizării în sat, prin accesarea fondurilor europene, dar, deşi proiectul a fost declarat eligibil nu a primit finanţare. Acum, acestea două sunt priorităţile mele, la fel de mult cum îmi doresc asfaltarea DJ 585“, a explicat primarul.

Printre priorităţile Magdalenei Ciurea se mai numără şi construirea unei baze sportive pentru echipa de fotbal AS Ramna, de care aceasta se ocupă încă din 2005 şi pentru care are planuri mari, precum şi reabilitarea fostei clădiri a CAP-ului. Aici, lucrările au început deja încă din toamna anului trecut, când s-a întărit structura de rezistenţă a imobilului şi s-a schimbat acoperişul. După renovare, aici vor exista două săli pentru şedinţe şi protocol, o bucătărie, precum şi o sală de fitness, pentru tinerii din sat care doresc să facă mişcare.

Roxana Bălan Nafiru