Reactualizat la:

Magazinele, barurile şi restaurantele

Magazinele, barurile şi restaurantele
REŞIŢA – Având în vedere domeniul de activitate cărăşenilor, putem spune că suntem un judeţ de negustori.

Din oraş industrial, ne-am transformat în oraş de negustori. Cel puţin aşa reiese din datele statistice furnizate de Oficiul pentru Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Comerţul cu amănuntul, alimentaţie publică, transportul de călători, sau marfă: acestea sunt domeniile preferate de agenţii economici din judeţul nostru, la iniţierea unei afaceri.

Spre exemplu, în luna februarie a acestui an, au fost înmatriculate 108 de societăţi comerciale, din care 12 cu capital străin. Conform Georgetei Szleacsan, directorul Oficiului pentru Registrul Comerţului: „structurând agenţii economici după domeniul de activitate, ponderea o deţin cele calate pe comerţul cu amănuntul, urmate de cele din alimentaţie publică transport şi agricultură“.

Iar această situaţie nu este una izolată deoareece aproximativ în fiecare lună, din numărul total de societăţi nou-înfiinţate cele mai multe au ca domeniu de activitate cele menţionate anterior.

O altă caracteristică „demnă“ de menţionat în cazul societăţilor cărăşene ar fi capitalul social investit. Luăm spre exemplu tot luna februarie. Cele 83 de societăţi cu răspundere limitată au subscris şi vărsat un capital de aproximativ 45.000 de lei. Ceea ce înseamnă, aproximativ 500 de lei de agent economic. La aşa capital, aşa firme…

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou