Reactualizat la:

Luptele, vârf istoric

Luptele, vârf istoric
REŞIŢA – În acest an, 13 reşiţeni sunt componenţi ai loturilor României de seniori, juniori şi cadeţi.

 (5 comentarii)

Rectifica

Secţia de Lupte a Clubului Sportiv Municipal a atins, în acest an, vârful performanţelor sportive. Pentru că, 12 dintre cei 13 sportivi reşiţeni, convocaţi la loturile naţionale au participat sau participă la campionate mondiale şi europene de seniori, juniori şi cadeţi. Meritul revine antrenorilor Adrian Dacica (coordonator), Aurel Cimpoeru (Centrul Olimpic Reşiţa), Ilie Ene şi Nicolae Constantin. Lor li se adaugă dr. Ioan Şerbescu senior, cel care are grijă de sănătatea luptătorilor.

Până în prezent, cea mai bună performanţă a realizat-o Gheorghe Enea, care a cucerit medalia de bronz la „europenele“ de cadeţi de la Zrenjanin (Serbia). Dar, este de apreciat şi locul al V-lea ocupat de Nicoleta Ciuhurezu (49 kg), la aceeaşi competiţie, aflată în plină desfăşurare, la care a participat şi Adam Babaioana, de la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa. Întrecere la care mai iau startul Alina Vuc şi Ovidiu Atănăsoaie.

Apoi, urmează, la începutul lunii august a.c., „mondialele“ de juniori, unde mizăm pe Olivia Neagu, Andrei Franţ şi Mihai Turculeanu, şi „mondialele“ de seniori, de la sfârşitul lunii septembrie a.c., cu Diana Mudrag şi Valentin Popescu.

„Pot să spun că parcurgem un sezon extraordinar, cel mai bun din istoria clubului, a concluzionat Rusalin Fîc, directorul general al Clubului Sportiv Municipal Reşiţa. Fiindcă numai participarea la aceste concursuri internaţionale oficiale reprezintă o performanţă“.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Sportivii de la CSU se pricep și la beach volley
REȘIȚA - Desfăşurată la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „Sport Festival 2019”, prima etapă din circuitul [...] mai multe »
Cerere mare de abonamente la CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița va avea parte de un suport mult mai mare din partea publicului în sezonul următor față de [...] mai multe »
CS Universitatea Reșița, aur la Campionatul Național
REȘIȚA. Sportivele Andreea Șuhai, Larisa Ferenţ, Alexandra Boca şi Daria Grigoroiu, pregătite de antrenorii [...] mai multe »
Fortuna n-a fost de partea Lupacului
LUPAC - În prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, Voința Lupac-Fortuna Becicherecu Mic 0-2 (0-1). mai multe »
Reșițenii se pregătesc de Campionatul Mondial
REȘIȚA - Delegația Federației Române de Karate WUKF se va deplasa în aceste zile la Bratislava (Slovacia), în [...] mai multe »
Cătălin Bagherea a încheiat stagiul de la CFR Cluj
REȘIȚA - Cătălin Bagherea (16 ani) a încheiat pregătirea făcută alături de la CFR Cluj, iar acum s-a întors la [...] mai multe »
55 de medalii de aur la Campionatul Național pentru Reșița 07
REȘIȚA - Aproximativ 100 de seniori ai înotului românesc au venit la Reșița, ca să cucerească medaliile puse în [...] mai multe »
Voința Lupac a cucerit cupa și campionatul
CARAȘ-SEVERIN - La doar câteva zile după ce a câștigat Cupa României Caraș-Severin, Voința Lupac a reușit să [...] mai multe »
Ezerişul şi Anina, ultimul examen înainte de vacanţă
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – CSO Anina 9-2 (5-1), în etapa cu numărul 26, ultima a campionatului Ligii a IV-a, pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou