Reactualizat la:

Luptătorii, start promiţător

Luptătorii, start promiţător
REŞIŢA – După prima etapă, echipele de seniori ale C.S.Ş.- C.S.M.R. visează la turneele finale.

Rectifica

Noua ediţie a Campionatului Naţional de seniori lupte libere şi lupte feminine, pe echipe, a pornit la drum, la sfârşitul săptămânii trecute. Prima etapă a fost găzduită de municipiul Bucureşti, organizator fiind, alături de federaţia de specialitate, clubul Steaua. La start s-au prezentat şi echipele Clubului Sportiv-Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, sportivii fiind însoţiţi de antrenorul Nicolae Constantin.

Cu toate că nu au fost în efective complete, acestea s-au situat, în final, în clasamentul general, pe poziţiile a III-a. Fetele au acumulat 47 de puncte, şi s-au clasat pe locul al III-lea, după C.S.M. Sf. Gheorghe, cu 70 de puncte, şi C.S.M. Craiova, 54 puncte. Iar băieţii au realizat 36 de puncte, primele două poziţii fiind ocupate de Steaua (55 de puncte) şi C.S.M. Lugoj (47 de puncte).

În întrecerea fetelor au punctat DianaMudrag (locul I, 72 kg), Roxana Năstruşnicu (locul I, 67 kg), Nicoleta Ciuhurezu (locul II, 51 kg) şi Alina Vuc (locul III, 48 kg).

Disputa băieţilor a fost mult mai grea pentru elevii antrenorului Adrian Dacica. Astfel, s-au obţinut patru locuri trei, prin Valentin Popescu (60 kg), Sebastian Uţă (74 kg), Adam Babaioana (96 kg) şi Răzvan Pufan (120 kg), şi un loc cinci, Alexandru Giorici (55 kg). Din păcate, Mihai Turculeanu s-a accidentat în timpul concursului, iar Andrei Franţ nici nu a făcut deplasarea, fiind indisponibil.

„Pot să spun că suntem mulţumiţi de cum am început anul competiţional, ne-a precizat antrenorul Adrian Dacica, coordonatorul secţiei de lupte şi al Centrului Olimpic de juniori. Am avut rezultate bune la juniori, apoi la campionatul şcolar, iar acum la seniori. Sper să o ţinem tot aşa, să avem un an cu rezultate mai bune ca cele din 2009. Foarte important va fi ca toţi sportivii să fie sănătoşi, sau cât mai valizi, de această latură ocupându-se dl dr. Ioan Şerbescu senior, care ne este de mare ajutor“.

Marius Moraru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
La Reșița se încearcă renașterea tenisului de masă
REȘIȚA - Printr-o inițiativă a Ministerului Educației Naționale, Palatului Copiilor și a Primăriei Reșița, se [...] mai multe »
CSȘ Reșița, locul II la Cupa Banatul la înot
REȘIȚA - Cupa Banatul „Ioan Schuster” la înot a avut loc sâmbătă, 12 octombrie, la Complexul Municipal de [...] mai multe »
Marius Cocioran, mai aproape cu 50 de km de Jocurile Olimpice
REȘIȚA - Marius Cocioran a participat recent la un concurs în Olanda, la Tillburg, unde a reușit să se claseze la [...] mai multe »
CSM Reșița, pe ultimul loc în Liga Zimbrilor
REȘIȚA - Rosso-nerii au pierdut, scor 19-26 (4-12), partida cu CSM Făgăraș, din etapa a VII-a a Ligii Zimbrilor, [...] mai multe »
Denisa Lucasciuc, la un pas să rateze Campionatul Mondial
CARAȘ-SEVERIN - Karatistei legitimate la Sport Star Anina i s-a făcut rău înainte de a se îmbarca pentru zborul [...] mai multe »
ACS Banat Girls, debut cu dreptul în Liga 2
REȘIȚA - În prima etapă a Ligii 2 la fotbal feminin, formația ACS Banat Girls s-a impus sâmbătă, 12 octombrie, [...] mai multe »
Tinerii „şoimi” din Oţelu Roşu, de neoprit în meciul cu Magica
OȚELU ROȘU - Şoimii Oţelu Roşu 2015 – Magica Caransebeş 3-1 (3-0), sâmbătă, 12 octombrie, pe Stadionul [...] mai multe »
A început campionatul județean de minifotbal
REȘIȚA - În acest sezon s-au înscris 10 echipe, iar partidele se dispută în fiecare duminică, la baza sportivă [...] mai multe »
Înotătorii reșițeni, de opt ori pe podium la Cupa României
REȘIȚA - Înotătorii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au participat recent la prima ediție a Cupei României [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou