În ultima vreme, în rândul a o parte
a componenţilor Secţiei de Lupte a
C.S.Ş.-C.S.M.R. s-a creat o anumită stare de
spirit.
Mai precis o stare de nemulţumire din partea
unora, aceasta plecând, în special, de la
problemele financiare. Astfel, cinci dintre ei, Mihai
Turculeanu, Sebastian Uţă, Andrei Franţ,
Cătălin Andronie şi Răzvan
Şteţco, şi-au manifestat dorinţa
să reprezinte, din acest an, în
competiţiile oficiale, doar C.S.M.R.
Doleanţă confirmată miercuri şi de
părinţii a doi dintre ei, Remus Uţă
şi Rodica Şteţco.
Însă, numai trei luptători
îndeplinesc condiţiile de transfer,
stabilite în convenţia de colaborare dintre
cele două cluburi. Adică Mihai, Andrei
şi Sebastian.
„Nu ştiu de unde s-a ajuns aici, şi
cine încearcă să arunce cu noroi, ne-a
declarat antrenorul Adrian Dacica, şeful Catedrei
de Lupte a C.S.Ş.R. În fiecare an se face
trecerea la C.S.M.R., în funcţie de
vârsta sportivilor. Cătălin Andronie
şi Răzvan Şteţco sunt
încă juniori şi, conform protocolului,
nu pot fi transferaţi“.
Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro