Reactualizat la:

Lupta stransa in Liga a IV-a

Lupta stransa in Liga a IV-a
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – CSM Școlar și Voința Lupac sunt principalele favorite la câștigarea campionatului.

Rectifica

La fel ca în sezonul trecut, lupta pentru câștigarea Ligii a IV-a Caraș-Severin la fotbal se dă între aceleași două formații, CSM Școlar Reșița și Voința Lupac. Stabilitatea financiară, baza materială și lotul mai numeros al grupării din Valea Domanului au fost însă depășite în finalul turului, în meciul direct, de ambițioasa echipă din Lupac, înscrisă din nou în lupta pentru promovarea în Liga a III-a. Voința Lupac a administrat singura înfrângere din acest sezon a echipei din Reșița, care beneficiază de cele mai bune condiții de pregătire din tot județul.

„A venit destul de repede şi acest moment al primului eşec, din punctul meu de vedere. Avem 30 de meciuri disputate fără înfrângere. Este normal atunci când joacă liderul să fie orice rezultat. A fost un meci plăcut între două echipe, care au încercat sa joace, cred ca noi mai mult, mai ales în a doua repriză. Ei au un plus de experiență față de noi, au jucători mai experimentaţi, noi jucăm cu juniorii, mai avem doi-trei seniori, ei în schimb au șapte-opt jucători cu experienţă. Cine a greșit mai mult a pierdut şi din păcate, am avut o greşeală personală, a alunecat băiatul nostru şi s-a terminat. Au fost faze de o parte şi de alta, puteam câştiga atât noi, cât şi echipa gazdă. Felicit echipa gazdă, lupta rămâne deschisă în continuare, din păcate doar cu noi s-au strâns toţi, nu ştiu ce o să se întâmple în continuare. Lupacul este o echipă foarte bună, experimentată, nouă ne lipsesc încă trei-patru jucători cu experienţă, care să bage mingea în poartă. Avem acum câteva luni în care putem să ne reorganizăm, mai ales că acum ştim, o să ne batem, clar, pentru Divizia C. În vară, echipa a fost făcută un pic pe fugă, am apelat la aceiaşi jucători, dar, o să plece câţiva şi, de-acum, obiectivul este clar. Din retur o să apară şi jucătorii ăştia, care o să facă diferenţa și să ne dea experienţa de care avem nevoie. Avem jucători de 1994, 1995, 1996, am avut unul de 1998“, spunea antrenorul echipei CSM Școlar Reșița, Dan Potocianu, după meciul de la Lupac.

Lupta rămâne deschisă în Liga a IV-a Caraș-Severin la fotbal, în luna martie va începe returul și rămâne de văzut care va fi deznodământul sezonului 2015-2016. În clasament, conduce CSM Școlar Reșița, cu 37 de puncte, urmată de Voința Lupac, cu 34 de puncte. Între cele două echipe se dă o luptă și pentru titlul de golgheter, în această ierarhie conducând Răzvan Costachi (Lupac), cu 25 de goluri, urmat de Flavius Costescu (CSM Școlar), cu 21 de goluri.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Infrangere la limita pentru Muncitorul
REȘIȚA - Muncitorul Reșița – United Galați 4-5 (0-2), în etapa a IV-a a Ligii I de futsal. mai multe »
Micii luptatori incep competitiile
REȘIȚA - Elevii antrenorului emerit Ilie Ene sunt pregătiți pentru testele din această toamnă. mai multe »
Aur si argint la Campionatul Balcanic pentru atletii master de la C.S.M Resita
REȘIȚA - În zilele de 23, 24 și 25 septembrie 2016, pe stadionul de atletism Karadorde din Novi Sad (Serbia), s-a [...] mai multe »
Dansatorii resiteni, pe podiumul international
REȘIȚA - Sibiul le-a adus noroc componenților CS Mystic Club Reșița. mai multe »
Viitorul bate si fara sa joace
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – AD Mediam Mehadia 3-0 (neprezentare), în etapa cu numărul 4 a Ligii a IV-a. mai multe »
A doua victorie consecutiva pentru Scolar
REȘIȚA - CSM Lugoj – CSM Școlar Reșița 0-2 (0-1), în Liga a III-a de fotbal, Seria a IV-a. mai multe »
Meci important pentru Muncitorul
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița va juca duminică, 25 septembrie, de la ora 18, la Sala Polivalentă, [...] mai multe »
HC Adrian Petrea se deplaseaza in Moldova
REȘIȚA - În etapa a V-a a Ligii Zimbrilor (noua denumire a Ligii Naționale de handbal masculin), HC Adrian Petrea [...] mai multe »
Resitenii, la Turneul Prieteniei de la Timisoara
REȘIȚA - Concursul de șah s-a desfășurat la Casa Adam Muller Guttenbrun din municipiul de pe Bega. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou