Reactualizat la:

Luminiţa Jivan, pe locul 19 pe lista PSD pentru europarlamentare

Luminiţa Jivan, pe locul 19 pe lista PSD pentru europarlamentare
Scris de L.A. - CARAŞ-SEVERIN – Şefa PSD Caraş-Severin se află printre candidaţii PSD la alegerile din 26 mai, ştiut fiind şi faptul că deputatul cărăşean se bucură de sprijinul politic al conducerii PSD. Luminiţa Jivan nu se află printre primele locuri şi nici printre ultimele, însă locul 19 nu este unul de trecut cu privirea.

Se ştie că în 2016, când s-a aflat pe listele pentru parlamentare, a ajutat la creşterea numărului de voturi obţinute de PSD Caraş-Severin şi, automat, la obţinerea de către PSD Caraş a celui mai mare număr de parlamentari.

„Puteam să fiu şi pe ultimul loc pe listă, nu asta contează, ci faptul că sunt printre cei 44 de candidaţi aflaţi pe lista. Iar asta mă onorează. Mă bucură încrederea pe care o au liderii PSD în mine, încredere care mă obligă. Împreună cu colegii mei din PSD din Caraş-Severin trebuie să ne aducem aportul la alegerile din 26 mai, cu un scor bun, în aşa fel în cât PSD să aibă cât mai mulţi europarlamentari. Dacă aţi observat, pe listă sunt oameni importanţi, oameni care sperăm să facă României o imagine bună în exterior, spunând doar adevărul. Eu voi face tot posibilul să demonstrez, alături de tot ce înseamnă PSD Caraş-Severin, că nu am fost pusă pe acea listă doar aşa ca număr, ci pentru că merit“, ne-a declarat deputatul Luminiţa Jivan.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Zilele Reşiţei se anunţă incendiare
REŞIŢA - Pe scenă vor urca, de la Elena Gheorghe, până la Ansamblul Centrului pentru Persoane Vârstnice Reșița. mai multe »
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou