Reactualizat la:

Lumea cartilor ca o portocala

Lumea cartilor ca o portocala
Scris de Alexandra Gorghiu - REȘIȚA – Sub genericul „E vremea cititului“, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici“ din Reșița a activat un program atractiv de vacanță la Secția pentru copii. Startul s-a dat miercuri (26 iulie), la etajul II al Casei de Cultură a Sindicatelor, unde cei mici și-au dat întâlnire cu voluntari care le-au împărtășit bucuria lecturii.

Rectifica

Inițiat de grupul „Citim Împreună România“ și „Brandi Anderson Bates“, programul, extrem de flexibil și amuzant, se adresează copiilor cu vârste între 7 și 14 ani, aceștia având posibilitatea să socializeze și să schimbe impresii din experiența personală a cititului. Timp de o lună, așadar, în fiecare miercuri, până în data de 23 august, între orele 11.00 – 12.00, copiii sunt așteptați de coordonatoarea proiectului, bibliotecar Veronica Stieglbauer, care a explicat în ce constau aceste întâlniri și care este scopul lor: „Copiii își confecționează niște coșulețe colorate pe care vor lipi fructe autocolante, în funcție de numărul paginilor citite, la 50 de pagini un măr, la 100 de pagini o portocală, iar coșulețele vor fi afișate pe un panou la Secția pentru Copii. Vor primi și câte un jurnal în care își pot consemna impresiile de lectură. Noi le punem la dispoziție aceste materiale, iar ei își pot demonstra inclusiv creativitatea. Proiectul a fost inițiat pentru a preveni deteriorarea capacității de lectură a copiilor pe timpul vacanței, pentru că, așa cum se știe, copiii nu prea citesc în vacanță. Astfel, ei sunt încurajați să citească și în vacanță, să își facă prieteni noi și să fie mai bine pregătiți în toamnă, pentru un nou an școlar. De asemenea, cei care nu au fișe, se pot înscrie acum la bibliotecă, la această secție“, ne-a mai informat coordonatoarea programului.

Copiii vor citi rând pe rând, dacă vor, dar le vor citi și voluntarele care s-au oferit că colaboreze la cele patru întâlniri, Mădălina GligorCentrul de Voluntariat „Mansarda“, Larisa Trifa – care abia acum se inițiază în voluntariat și Sara CojocariuAsociația Grupurilor de Tineret. Trei prietene la vârsta adolescenței care, așa cum ne-a mărturisit Mădălina, încearcă să ajute Biblioteca, dar și pe copii să-și dezvolte personalitatea: „dacă Biblioteca are nevoie de noi, am zis, hai să ne dăm noi, din timpul nostru. Pe mine cărțile m-au format, m-au ajutat foarte mult în dezvoltarea personală pentru că, dintr-un copil care stătea retras, am ajuns să scriu, să fac teatru, să mă implic în tot felul de activități, să fac voluntariat. Vacanța pentru mine nu înseamnă stat acasă, înseamnă ieșit la diferite activități, cu prietenii, înseamnă să fac mult mai multe decât în timpul școlii“.

Larisa a fost cea care a început să se inițieze în voluntariat și, înconjurată de copii, le-a citit câteva pagini dintr-o carte, provocându-i apoi să schimbe rolurile. Probabil că acești tineri cititori, care deja s-au înscris la Secția pentru copii, vor mai aduce, la rândul lor, și alți prieteni de pe strada lor, pentru că întâlnirile la bibliotecă se anunță interesante și distractive.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor la Universitate
REŞIŢA - Este un alt eveniment cuprins în proiectul „30 de ani de presă liberă în Banatul Montan“, acesta [...] mai multe »
Luminița Jivan salută adoptarea bugetului
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin consideră că bugetul propus de PSD-ALDE va duce la investiții și dezvoltare mai multe »
Caransebeșul – raiul mașinilor abandonate
CARANSEBEŞ - Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule au fost identificate de Poliția Locală Caransebeș în ultimele [...] mai multe »
Marius Cornici, noul inspector şcolar general
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Colegiului Economic al „Banatului Montan“ din Reşiţa, Marius Cornici, va fi noul [...] mai multe »
Încă cinci cazuri de gripă, confirmate! Plus un deces la Caransebeș!
REŞIŢA - Patru reşiţeni şi o orăviţeancă au fost spitalizaţi din cauza gripei, cele cinci cazuri noi de [...] mai multe »
Chisăliţă: Bugetul României este echilibrat şi susţine sănătatea, educaţia şi investiţiile
CARAŞ-SEVERIN - Bugetul pe care coaliția PSD-ALDE l-a prezentat în camerele reunite ale Parlamentului este unul cu [...] mai multe »
Cei mai buni elevi reşiţeni la matematică
REŞIŢA - Din cei 90 de elevi participanţi, 13 tineri s-au clasat pe primele trei locuri, trei cu punctaj maxim. mai multe »
Blocul lui Popa este acum al lui Dunca
REŞIŢA - După ce omul de afaceri a preluat o treime din acţiuni, a fost apreciat de primarul Ioan Popa, care a spus [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou