Reactualizat la:

Lucrări finalizate, în reparaţie

Lucrări finalizate, în reparaţie
REŞIŢA – Centrul Civic al municipiului şi Monumentul Eroilor sunt încă în reparaţii.

 (10 comentarii)

În ultimii ani au fost cheltuite câteva zeci de miliarde pe reabilitarea unor monumente, spaţii, etc.

O parte din ele au fost terminate (Centrul Civic, Fântâna Arteziană, Sala Polivalentă, Monumentul Eroilor), iar altele încă aşteaptă finalizarea (Palatul Cultural). Nici bine nu au fost terminate Centrul Civic şi Monumentul Eroilor că s-au şi început lucrările de reparaţie. În momentul de faţă deja se execută lucrări de reparaţie asupra acestora.

În cazul centrului e vorba despre lucrări de reparaţie curente, conform lui Gabriel Ionescu, city -manager-ul municipiului: „e vorba de reparaţiile care se fac pe banii constructorului, întrucât lucrarea Centrului Civic e încă în garanţie“. În ceea ce priveşte Monumentul Eroilor, aici e vorba de finalizarea lucrării începute deoarece monumentul nu a fost încă recepţionat.

Tot Gabriel Ionescu ne-a declarat că: „La momentul recepţiei vrem ca totul să fie aproape perfect şi de aceea punem la punct ultimele detalii“.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 10

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Instanţa a decis: arestări în cazul permiselor pentru arme!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Ştefan Radu, a fost arestat pentru [...] mai multe »
Mocioalcă: Cred că nu mai vedem pădurea de copaci!
CARAŞ-SEVERIN - Deputatul cărăşean susţine că nu are nicio legătură cu dosarul permiselor pentru armă şi că [...] mai multe »
Autobuzul Moşului a ieşit pe traseu
REŞIŢA - Aleşii reşiţenilor au aprobat decontarea din bugetul local a cheltuielilor prilejuite de Autobuzul [...] mai multe »
Noi percheziţii în Caraş! Pentru trafic de droguri şi spălare de bani în Vest!
CARAŞ-SEVERIN - Povestea are rădăcini în Europa de Vest, unde au fost ridicate nu mai puţin de 5,5 tone de [...] mai multe »
Cican le arată pisica aleșilor PNL și PSD
CARANSEBEȘ - Și nu doar lor, ci și medicilor care, în opinia managerului Adrian Cican, au prejudiciat financiar [...] mai multe »
Prefectul Matei Lupu a demisionat! „Am demisionat pentru că am coloană vertebrală!”
CARAȘ-SEVERIN - Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, iar demisia prefectului de [...] mai multe »
De alegeri, unii au fost plătiţi cu ocaua mică
CARAŞ-SEVERIN - Dacă unii au muncit opt zile, de alegeri, alţii s-au ales cu bani pe mai puţine zile, pentru că [...] mai multe »
Oamenii se plâng de derdeluşurile lui Ştika
CARAŞ-SEVERIN - Din spusele directorului de la Drumuri Judeţene putem desprinde că are contracte, utilaje şi [...] mai multe »
Nume grele audiate de DIICOT în scandalul armelor! Control judicar pentru prefect!
CARAȘ-SEVERIN - Şeful Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Caraș-Severin, comisarul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou