Reactualizat la:

Lucrari ca in tara lui Dorel

Lucrari ca in tara lui Dorel
CARANSEBEŞ – Ţara lui Dorel s-a mutat în aceste zile la Caransebeş. Asfaltată ca în palmă, o stradă a fost spartă de lucrătorii unei firme de utilităţi, care şi-a adus aminte că mai are ceva de făcut în zonă.

 (4 comentarii)

Mai mulţi caransebeşeni care locuiesc pe strada Cloşca, una din cele mai circulate pentru că este principala legatură cu parcul Teiuş, ne-au sesizat faptul că, deşi recent asfaltată, strada suferă din nou lucrări, de data aceasta din partea celor de la AquaCaraş.

„Ca la noi, la nimeni. Ne-am bucurat când Primăria ne-a asfaltat strada, acum vin cei de la apă că trebuie să ridice gurile de canal. Păi unde au fost până acum, nu puteau să le ridice înainte de a se turna asfaltul?”, a întrebat, retoric, un localnic din zonă.

Nu este prima oară când la Caransebeş furnizorii de utilităţi nu îşi sincronizează programul de lucrări cu cel al administraţiei locale. În cazul de faţă, se pare, însă, că cei de la AquaCaraş nu au avut fonduri până acum pentru aceste lucrări, iar strada Cloşca nu este singura unde operatorul de apă şi canalizare va interveni în acest fel. Singurul aspect pozitiv al situaţiei poate fi considerat acela că muncitorii repară porţiunea de stradă spartă imediat ce lucrările sunt terminate, cel mai probabil pentru a nu fi amendaţi de municipalitate.

Lidia Almăjanu

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou