REȘIȚA – Fostul jucător Lucian Mihail Dobre (40 de ani) este unul dintre cele mai bune produse oferite de CSM Reșița fotbalului românesc.
A început să practice acest sport la Reșița, după care a fost transferat în țară la Astra Giurgiu (2000-2003), Petrolul Ploiești (2003-2004) și la Universitatea Craiova (2004-2005). Din anul 2005 a jucat la Zimbru Chișinău pentru două sezoane, iar până în anul 2011 a evoluat și pentru Spartak Nalchik, Tavria Simferopol, Iskra-Stali Rîbnița și Dacia Chișinău. S-a întors în țară la Farul Constanța în anul 2011, pentru care a jucat 16 partide. Cariera de fotbalist profesionist și-a încheiat-o în anul 2013 la Muncitorul Reșița, iar de atunci a îmbrățișat meseria de antrenor.
JCS: Când te-ai apucat de fotbal?
Lucian Dobre: Țin minte că eram în clasa I când m-am apucat. Pe vremea mea jucam fotbal foarte mult în curtea școlii sau în fața blocului. Nu erau atâtea mașini, parcările erau goale, puneam două pietre când făceam porțile și gata, începeam să jucăm. La vârsta de 7 ani am început să joc.
JCS: Cum ai ajuns să practici acest sport?
L.D.: Întotdeauna am ținut cu Universitatea Craiova. Visul meu a fost să joc la această echipă și, până la urmă, am reușit să mi-l îndeplinesc. De ce m-am apucat? Mi-a plăcut foarte mult, îi driblam pe toți de mic. Întotdeauna am jucat fotbal cu copii mai mari. Un singur copil a fost aproape de vârsta mea în cartierul meu, era cu doi ani mai mare, în rest jucam fotbal împotriva tinerilor mult mai mari ca mine. Datorită acestui fapt, a trebuit să-mi depășesc limitele pentru a putea progresa și pentru a putea să fiu introdus în echipă. Țin minte și acum că m-am rugat foarte mult de tatăl meu să mă ducă la fotbal. Cred că luni de zile m-am rugat de tata și până la urmă mama a fost cea care l-a convins. M-a dus la CSM Reșița și în acea vreme era un portar pe nume Predulescu. Acesta m-a dus pentru prima dată în vestiar la Nicolae Georgevici. Primul antrenament o să-l țin minte toată viața pentru că am atins o singură dată mingea. Eram aproximativ 40 de copii și o singură minge. Bineînțeles că ceilalți jucau fotbal de ceva timp, iar mie nu prea îmi dădeau pase că eram nou. A doua zi am atins de două ori mingea și tot așa am progresat. Ceea ce vreau să le transmit tinerilor este altceva. Nu am fost cel mai talentat din grupă, au fost alții mult mai talentați decât mine. Doar prin muncă am progresat și am ajuns fotbalist.
JCS: La ce echipe ai mai evoluat în cariera de fotbalist?
L.D.: La vârsta de 19 ani, domnul președinte Marius Popescu mi-a făcut un contract pe bani, dar nu am apucat să primesc acești bani pentru că am fost vândut la Astra. Am jucat doi ani pentru Reșița în Liga I, iar apoi am fost transferat la Astra. Din câte îmi amintesc, primul antrenor care m-a promovat când eram la Reșița în Liga I a fost Dan Firițeanu. Țin minte că la un meci cu Dinamo București am făcut 0-0 acasă, jucam pentru prima dată fundaș dreapta și titular, iar la conferința de presă de după meci Firițeanu a spus că la acest joc au câștigat un jucător și m-a nominalizat pe mine. Îmi amintesc că ghetele cu care jucam atunci eram împrumutate de la un coleg, căci nu aveam. La vârsta de 22 de ani am ajuns la Astra. Nici n-am știut cum s-a făcut transferul. M-a sunat președintele Buduru de la Astra și mi-a zis ca din acel moment sunt jucătorul lor. Pe mine nu m-a întrebat nimeni ce vreau și cum vreau, pur și simplu am fost anunțat de acest transfer. Nici azi nu știu suma de transfer. Din punct de vedere fotbalistic, cred că de la Astra a fost explozia mea. Am jucat 4 ani acolo. A urmat apoi interesul pentru mine al echipei FC Național, era atunci antrenor Cosmin Olăroiu. El m-a dorit foarte mult, am făcut chiar și un cantonament cu FC Național. Aici vreau să fac o paranteză. Nu este nimic întâmplător faptul că Olăroiu a ajuns la nivelul la care este acum. De câte ori mă chema la el în cameră să mă convingă să semnez cu FC Național, toată încăperea era plină de materiale didactice pentru fotbal. Citea foarte mult despre fotbal în română, engleză și în italiană. Avea și două laptopuri deschise pe site-uri de fotbal. Se documenta foarte mult, spre deosebire de noi ceilalți care, din păcate, nu ne documentăm atât de mult, dar ne dorim să ajungem la nivelul lui. Și acum am închis paranteza, transferul la Național nu s-a realizat și am ajuns în anul 2004 la echipa mea de suflet, la Universitatea Craiova, pentru care am evoluat un sezon. De la Craiova am plecat în străinătate la Zimbru Chișinău pentru două sezoane, iar până în anul 2011 am evoluat și pentru Spartak Nalchik, Tavria Simferopol, Iskra-Stali Rîbnița și Dacia Chișinău. În țară am mai jucat la Farul Constanța, iar la finalul carierei am evoluat pentru Muncitorul Reșița.
JCS: Ce performanțe ai obținut cu echipele de club?
L.D.: În cariera de jucător am câștigat cupa, campionatul și supercupa Republicii Moldova cu Zimbru și cu Dacia Chișinău, la ucrainieni am câștigat cupa în 2009. De asemenea, am avut șansa să joc și în preliminariile Ligii Campionilor. Am evoluat împotriva unor echipe bune din Europa, cum ar fi Bayer Leverkusen și FC Rennes. La meciul cu francezii de la Rennes, ei câștigaseră 1-0 în Franța, iar noi ne-am impus acasă cu 1-0. S-au bătut la acel meci 12 penalty-uri. Niciodată nu mai văzusem să se execute atâtea la un meci din cupele europene.
JCS: Ai avut șansa să te transferi la o echipă mai mare?
L.D.: Oferte și discuții erau tot timpul. De exemplu, stăteam o dată în fața televizorului, iar un post foarte cunoscut și acum în România a anunțat că am fost transferat la Steaua București și cu mine nu vorbise nimeni. Au fost discuții să merg și la Lokomotiv Moscova, dar nimic concret.
JCS: De ce te-ai apucat de antrenorat și de ce ai ales să pregătești copii și nu seniori?
L.D.: De când am venit din Ucraina, am avut o ofertă de la Viorel Lolea să mai joc în Liga a III-a la Muncitorul Reșița. Drept urmare, m-am dus la Muncitorul, de unde mi-am și încheiat cariera. Eu având experiență fotbalistică destul de mare, mai susțineam câteva antrenamente și de atunci am prins microbul acesta cu antrenoratul. Echipa mare este puțin diferită față de cea de copii și juniori. Eu consider că fotbalul trebuie să fie un spectacol, iar la echipa mare primează rezultatele. Nu pot să joc fotbal și să câștig cu 1-0 dacă nu fac spectacol. Niciodată nu mi-a plăcut fotbalul fără spectacol. E ca și cum te-ai duce la teatru și te pui să dormi pe scaun. Deci acel spectacol din terenul de fotbal trebuie să te capteze, să te atragă. Nu pot să-mi doresc doar să câștig un meci. Fotbalul fără spectacol nu se poate în opinia mea. Mi s-a părut că cei mici sunt cea mai la îndemână materie primă prin care poți să faci spectacol. Este altceva când ești crescut de mic într-un anumit mod, cu o anumită mentalitate la fotbal. Am văzut foarte multe deficiențe la jucătorii adulți care se considerau a fi la un alt nivel. Acest fapt se datorează antrenorilor de copii și juniori care au rămas mult în urmă cu metodologia. Cei mai mulți dintre antrenorii de la copii au peste 45 de ani și nu cred că mai au tragere să învețe lucruri noi. Cei care vin din urmă probabil că vor aduce o schimbare în fotbal.
JCS: Cum a luat naștere proiectul ACS Mundo Reșița?
L.D.: Când m-am lăsat de fotbal, mi-am depus CV-ul meu la CSM Reșița și am încercat să preiau o grupă de copii și juniori. Mi s-a întors spatele și a doua zi m-am hotărât să-mi fac școală de fotbal. Sunt mai patriot de felul meu și de fiecare dată când veneam în Reșița îmi bătea inima mai tare. De aceea am ales să îmi înființez o școală de fotbal aici. Consider că toți cei care au fost fotbaliști și care au plecat de la CSM Reșița trebuie să se implice în dezvoltarea fotbalului din acest oraș. Cred că toți cei care au activat la CSM Reșița trebuie să dea fotbalului reșițean ceva înapoi.
JCS: Ce părere ai de naționala U21 a Românei?
L.D.: Viitorul sună bine, dar mai avem mult de muncit. Nu vreau să iau naționaal U21 ca și o echipă, ca și un grup. Jucătorii sunt încă tineri și sunt încă multe individualități la această echipă. Cred că fiecare jucător în parte este foarte valoros, datorită antrenamentelor pe care le-au făcut până la această vârstă. Am văzut la această națională jucători care iau decizii singuri, jucători care lovesc mingea cu ambele picioare la fel de bine. Acest lucru înseamnă că antrenorii i-au format într-un anumit mod pe acei jucători și au fost preocupați de ei și nu de obținerea de rezultate. Pe mine personal nu m-a întrebat nimeni câte campionate și câte cupe am câștigat la juniori. Doar atât mi se spunea: intră și arată-ne ce știi să faci pe teren. Antrenamentele pe care le face Gheorghe Hagi la academie sunt ultra moderne, la o bază sportivă ultra modernă. Aceste lucruri se văd și acum culege roadele. Dacă te uiți la naționala U21, vei observa că jucătorii citesc jocul, au inițiativă, nu le este frică să dribleze și se demarchează în permanență pentru a primi mingea. Uitați-vă la Mirel Rădoi, în timpul unui meci dacă dă mai mult de trei indicații. El nu mai trebuie să strige la jucători pentru că acești tineri sunt pregătiți, ei știu deja ce trebuie să facă atunci când intră pe terenul de fotbal. Dacă acei copii ar fi fost antrenați de mici cu indicații, ar fi devenit roboței și acum Rădoi trebuia să dea indicații de ar fi răgușit. Dacă tinerii sunt învățați de mici cu sfaturi în timpul meciului, în momentul în care antrenorul nu îi va mai îndruma de pe margine, aceștia n-ar mai ști ce să facă cu mingea. Trebuie să-i învățăm pe copii să gândească singuri. Și eu mai greșesc pentru că am tendința să-i zic copilului ce să facă în timpul meciului. Ca adult, văd mai bine jocul decât el la această vârstă, dar ar trebui și eu și ceilalți antrenori să ne abținem și să ne debarasăm de acest lucru.