REȘIȚA – Înființarea grupelor de elită în Valea Domanului devine o prioritate. Coordonatorul Centrului de copii și juniori din Valea Domanului, Lucian Dobre, a stabilit antrenorii care se vor ocupa de pregătirea grupelor de copii pentru diferite categorii de vârstă. De asemenea, acesta a identificat anumite lucruri negative la unele grupe de juniori, dar și care sunt planurile sale legate de pepiniera echipei CSM Școlar Reșița.
„Vom încerca să facem grupe de elită la CSM Școlar Reșița, formate din cei mai buni fotbaliști de la Centru. Ca sa fiu mai direct, grupa de Juniori A, cu fotbaliști născuți între anii 1999-2000, va fi antrenată de Dan Potocianu. De grupa de Juniori B, cu copii născuți între anii 2001-2002, se va ocupa antrenorul Cosmin Buda, iar la Juniori C se vor forma două grupe. Prima va fi antrenată de Dan Boltașiu, iar a doua va fi antrenată de Leontin Doană. Ambele grupe de la Juniori C vor fi înscrise în campionatul județean. De asemenea, la Juniori D se vor face două grupe care vor fi antrenate de Robert Nosal, iar grupa de Juniori E cu copii născuți în anul 2007, va fi antrenată de mine. Tot la Juniori E se încadrează și copii născuți în anul 2008, grupă care va fi antrenată de Cristian Bercsenyi. Ultima grupă, cea de Juniori F, va fi coordonată de Ovidiu Telescu. Acesta va antrena copii născuți între anii 2009-2011. Profesorul Nelu Botez va fi preparatorul fizic care va lucra împreună cu antrenorii de la Centrul de copii și juniori pentru a îmbunătăți condiția fizică, motricitatea și coordonarea copiilor”, a declarat Lucian Dobre, coordonatorul Centrului de copii și juniori de la CSM Reșița.
Totodată, Dobre a sesizat și o problemă importantă cu care s-a confruntat încă de la venirea sa în Valea Domanului: „Am observat la grupele de Juniori A și Juniori B că majoritatea jucătorilor n-au o structură musculară formată așa cum trebuie. Este foarte dificil pentru un copil de 17 sau 18 ani să facă pasul la echipa mare dacă nu are o pregătire fizică bună”.
Același Lucian Dobre și-a exprimat intenția de a organiza o selecție atât cu copii din Reșița, cât și cu copii din tot județul Caraș-Severin, pentru a întări academia CSM Reșița.
„Vrem să facem o selecție și ne dorim să atragem câți mai mulți copii și tineri la clubul nostru. Specialiștii care vor veni și își vor da cu părerea dacă în acest timp am lucrat bine sau nu cu grupele de copii și juniori, apoi aceștia vor decide care vor fi copiii pe care ne vom baza în viitor. Se vor face echipe, se vor juca meciuri de fotbal, unde noi împreună cu specialiștii vom sta pe margine și vom alege. Ne dorim să înființăm acele grupe de elită la fiecare categorie de vârstă pentru a ne bate de la egal la egal cu cele mai puternice centre fotbalistice din țară”, a mai spus Lucian Dobre.