Reactualizat la:

Lucia Varga, in vizita la Caransebes

Lucia Varga, in vizita la Caransebes
CARANSEBEŞ – Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, s-a întâlnit joi la Caransebeș cu reprezentanții Asociației Forestierilor din zona de vest, într-un dialog despre noile reglementări din domeniul silvic, dar și despre problemele cu care se confruntă agenții economici din acest sector.

 (1 comentariu)

Rectifica

Ministrul a răspuns punctual la problemele ridicate de membrii ASFOR. „Am discutat aspecte legate de viitorul pădurilor, a fost un dialog foarte binevenit pentru noi ca asociație deoarece trăiam o permanentă teamă pentru schimbarea cadrului legislativ și nu știam ce se întâmplă cu investițiile noastre. Am plecat lămuriți cu foarte multe aspecte pe care d-na ministru Varga ni le-a clarificat, precum accesibilizarea fondului forestier sau prețul foarte mare pe care administratorii privați și de stat îl ridică la licitațiile de masă lemnoasă pe picior”, a declarat la finalul întâlnirii Mihai Onesc, președintele ASFOR Caraș-Severin.

Ministrul Lucia Varga le-a prezentat agenților economici noile reglementări din Codul Silvic și i-a asigurat pe aceștia de toată deschiderea pentru stabilirea unui cadru legislativ clar care să reglementeze activitatea din silvicultură.

„În primul rând, am aflat problemele cu care se confruntă firmele de exploatare și procesare a lemnului din zona de vest și le-am prezentat noul Cod Silvic. Am convenit că vom lucra împreună la elaborarea regulamentului de exploatare a masei lemnoase dar și la cea a unui nou act normativ pentru obținerea atestatului de exploatare”, a spus și Lucia Varga.

După dialogul de la sediul municipalității, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură s-a deplasat alături de primarul Marcel Vela până în Parcul Teiuș, unde cei doi au plantat, în mod simbolic, un platan.

„Îi mulțumesc d-nei ministru, acum 5 ani pe când dânsa era secretar de stat la Ministerul Mediului, plantam împreună câțiva tei tot în această zonă. Toți s-au prins și sunt convins că și acest platan va dăinui mulți ani, ca o amintire vie a celei care a încercat să schimbe istoria silviculturii din România. Spun asta pentru că acest nou Cod Silvic propus de d-na ministru înseamnă o reformă substanțiala în toată silvicultura românească”, a precizat și edilul Caransebeșului.

Vizita ministrului Lucia Varga în municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a încheiat la o fabrică de prelucrare a lemnului.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou