Reactualizat la:

Luceafărul a câştigat. Dan Dobai a plecat!

Sorian a marcat un gol spectaculos Sorian a marcat un gol spectaculos
Scris de Teodor Biriş - Luceafărul Oradea s-a impus cu 3-1 în meciul de pregătire susţinut cu ASU Poli Timişoara.

Două echipe cu aspiraţii la promovarea în Liga a II-a s-au întâlnit în ultimul test dinaintea startului sezonului din eşalonul trei. Viceliderul din Seria 5, Luceafărul Oradea, a dispus cu 3-1 (2-1) de ASU Poli Timişoara, liderul din Seria 4. Un meci dinamic, în care „luceferii” au mai ratat şi alte ocazii clare în afara celor trei goluri înscrise.

Echilibrul s-a rupt repede, după o combinaţie Roşu – Arnăutu, atacantul venit de la FCM Baia Mare a marcat simplu din 6 metri (1-0). ASU Poli a ripostat imediat şi după un corner executat de M. Stancu, fundaşul Bilia a deviat mingea în plasa lui Goia (1-1). În minutul 15, gazdele au trecut din nou în avantaj cu super-golul reuşit de Sorian, care a punctat dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, lateral stânga, plasată la colţul lung, bară-gol (2-1). Bănăţenii au mai fost periculoşi o singură dată la lovitura liberă executată de M. Stancu, la care Goia a respins de sub transversală (25). În schimb, bihorenii au irosit situaţii clare de a marca prin Roşu 36 (bară) şi Balla 43. În ziua când a împlinit 27 de ani, Balla nu s-a lipit la gol, deşi a mai avut încă trei ocazii importante în minutele 55, 65 şi 83. Cu un sfert de oră înainte de final, Roşu a recuperat mingea la 20 de metri şi l-a surprins pe portarul Burtic ieşit din poartă (3-1). Arnăutu (86) şi apoi Ban (88) au trecut pe lângă majorarea scorului, iar partida s-a terminat 3-1. Un joc în care Luceafărul a avut o evoluţie consistentă în ciuda absenţelor lui Cigan, Feher, Ţegle şi Floruţ.

Au rămas fără antrenor

Surpriza zilei a furnizat-o antrenorul Dan Dobai, care a precizat că a a fost ultimul lui joc pe banca tehnică a Luceafărului, iar înainte de partidă şi-a anunţat jucătorii. „Decizia este irevocabilă. Le-am comunicat şi jucătorilor. Le doresc mult succes şi sper să-şi îndeplinească obiectivul”, s-a mărginit să declare antrenorul.

Finanţatorul Ioan Blidaru a rămas surprins de hotărârea luată de antrenor. „Este o decizie care ne-a surprins, în condiţiile în care am îndeplinit toate doleanţele antrenorului, cu eforturile financiare de rigoare. Mai ales că echipa se prezintă bine şi ne dă speranţe pentru campionat”, a spus Blidaru.

DSC_0112

În această iarnă, Luceafărul a renunţat la 12 jucători şi a adus 9, opt dintre ei având meciuri inclusiv în Liga 1. Cum în 5 martie debutează returului, conducerea Luceafărului trebuie să găsească rapid o soluţie pentru banca tehnică în vederea primului joc din deplasare cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Cu Dobai antrenor, Luceafărul a jucat un singur meci oficial, câştigat cu 3-1 la Bălan, şi 7 jocuri de pregătire: 4 victorii, o remiză şi două eşecuri.

CASETA TEHNICĂ

Luceafărul Oradea – ASU Poli 3-1 (2-1)

Au marcat: Arnăutu 4, Sorian 15, C. Roşu 75 / Bilia 11

Luceafărul: Goia (46 E. Pap) – Drăgan, Nogo, Hlinca, Al. Radu (70 Supuran) – Sorian, Balla, Chiş Toie – I. Ban, Arnăutu, C. Roşu. Antrenor: Dan Dobai

ASU Poli: Burtic – Contescu, Bilia, Gălan, Damian (80 Sulea) – M. Stancu (60 Rebenciuc) – Vucea, Marin, Giuricici, Ghinescu – Bădăuță (68 Tulcan). Antrenor: Sorin Brândescu

Arbitri: Daniel Dumuţa – Cristian Bologan, Ovidiu Timar.


Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Fotbal
Cele mai reușite “cadre” de la Mondial! Nominalizații turneului din Rusia
Campionatul Mondial din Rusia, ediția 2018 s-a terminat, Franța a fost desemnată pe merit campioană mondială [...] mai multe »
Finala Cupei Mondiale 2018! Croația atinge borne istorice
Croația este pentru prima dată în marea finală a Cupei Mondiale în toată istoria sa, iar duminică va da piept de [...] mai multe »
Prima semifinală de la Campionatul Mondial: Meciul Franţa-Belgia se joacă marți
Marţi va avea loc prima semifinală a Campionatului Mondial din Rusia. Franţa va întâlni Belgia, la [...] mai multe »
SUA, Canada și Mexic vor organiza CM din anul 2026
Candidatura comună a SUA, Canadei şi Mexicului a ieşit învingătoare în cursa pentru organizarea Cupei Mondiale [...] mai multe »
Rapid a câştigat Cupa României după un succes cu 3-1 în faţa Stelei
Academia Rapid a câştigat cu 3-1 meciul jucat împotriva Stelei în finala Cupei României, faza pe Bucureşti, şi au [...] mai multe »
Bogdan Stancu se retrage de la echipa națională
Atacantul român a trimis o scrisoare Federației Române de Fotbal prin care anunță că se retrage de la echipa [...] mai multe »
Cristian Chivu a luat examenul pentru licenţa de antrenor
Fostul internaţional Cristian Chivu a luat examenul pentru licenţa UEFA A, a doua categorie de antrenor, pe care l-a [...] mai multe »
Blazon și echipament nou pentru naționala de fotbal a României
Vineri, 3 noiembrie, Federația Română de Fotbal a lansat, în premieră, noul blazon care se va afla pe echipamentele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou