Reactualizat la:

Loviturile imping inainte UEM

Loviturile imping inainte UEM
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Problemele universităţii reşiţene şi direcţiile de urmat pentru ieşirea din impas au făcut obiectul unei conferinţe organizate de noua conducere a forului.

 (1 comentariu)

Rectifica

Andrade Bichescu a ţinut să precizeze că problema subfinanţării nu se pune doar la Reşiţa, fiind una „a întregului sistem de învăţământ, atât universitar, cât şi preuniversitar. Finanţarea pe elev sau finanţarea pe student, în cazul nostru, este de fapt o subfinanţare. Din păcate, în cadrul universităţii noastre, această subfinanţare a fost acompaniată de alţi factori care în timp au generat o situaţie delicată. Ne vom aşeza însă să analizăm şi vă asigur că începutul noului an universitar ne va găsi cu o serie de măsuri implementate. Plănuim să implementăm chiar o schimbare de paradigmă a procesului didactic. Nici noi, asemenea întregului sistem, nu am reuşit în totalitate să adaptăm oferta educaţională cerinţelor de pe piaţa muncii şi nici particularităţilor nativilor digitali, aceste generaţii de tineri care nu mai pot fi motivaţi să înveţe prin metode tradiţionale. Tocmai de aceea, este nevoie să ne adaptăm metodele de predare la cerinţele prezentului, să interacţionăm mult mai profund cu grupurile de interese din comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea“.

Noul rector al Universităţii „Eftimie Murgu“ este de părere și că sub cupola UEM nu va mai fi loc de vicii şi imoralitate. „Veţi vedea în anul universitar 2016/2017, o universitate mult mai activă, mult mai implicată în viaţa instituţiilor, organizaţiilor şi în mod special a firmelor, agenţilor economici care doresc dezvoltarea acestei comunităţi, a acestei regiuni, promite Andrade Bichescu. Dacă până acum nu am reuşit să devenim o universitate antreprenorială, acum este momentul să demarăm acest proces“.

Şi chiar dacă banii încă reprezintă o problemă, rectorul reşiţean a precizat că nu se mai pune problema fuziunii cu Universitatea de Vest. Vor fi luate măsuri şi în ceea ce priveşte programele de studii, care vor trece prin restructurări într-o primă fază în urma admiterii. După care se va încerca adaptarea programelor existente la realităţile pieţei muncii, iar acolo unde sunt necesare altele noi, se va încerca specializarea tinerilor prin programe masterale. În aceeaşi direcţie, se va încerca o colaborare mai bună cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru elaborarea unei strategii care să aibă rezultate pe termen mediu şi lung, tinerii să se poată bucura atât de practică la firme, cât şi de eventuale contracte sau precontracte în vederea unei angajări.

Prorectorul Cristian Chioncel a subliniat însă că există programe unde piaţa cere chiar mai mulţi tineri formaţi decât universitatea poate furniza. Iar asta s-a văzut inclusiv cu ocazia parteneriatelor încheiate cu firmele, pentru practică, iar ulterior pentru angajare. La multe firme din zona Reşiţei, Caransebeşului, Bocşei, „a existat o cerere mai mare de studenţi care să vină la ei în practică decât am putut noi să le punem la dispoziţie“, a precizat Cristian Chioncel.

Ca noutate, din vara aceasta, universitatea nu va mai organiza admitere pentru Drept European şi Internaţional, în principal din cauza lipsei cadrelor didactice de specialitate.

Rectorul Andrade Bichescu a promis „toleranţă zero faţă de oricine încearcă să se abată de la normele comunităţii noastre academice, faţă de oricine încearcă să pună interesele personale înaintea intereselor organizaţiei. Dorim să construim ceva stabil şi durabil, iar acest lucru nu se poate realiza într-un mediu viciat, imoral şi lipsit de ataşament organizaţional“.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Pe urmele lui Nicu cel nebun
REŞIŢA - Bata Marianov trăieşte între două limbi, fapt care la nivel de mentalităţi generează un personaj [...] mai multe »
Aproape 700 de politisti vor pazi votul
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii ne promit derularea alegerilor parlamentare în siguranţă, fiind luate o serie de [...] mai multe »
Talharii de pe Gladiolelor au fost prinsi
REŞIŢA - Poliţiştii au reuşit să dea de urmele celor trei adolescenţi reşiţeni şi bocşeni bănuiţi că ar fi [...] mai multe »
Ne asteapta un weekend de foc
CARAŞ-SEVERIN - A caracterizat prefectul judeţului, Florenţa Albu, sfârşitul de săptămână al alegerilor [...] mai multe »
Mai multi calatori prin frontierele carasene
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia de Frontieră cărăşeană a prezentat joi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, [...] mai multe »
Continuam sa pierdem padurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar dacă Radarul Pădurilor a dat zero rezultate în Caraş-Severin, oamenii legii au confiscat [...] mai multe »
Ruleta ruseasca pentru Matilda
REȘIȚA - Privind fotografia, am fi tentaţi să credem că Ivan l-a executat pe Max în stil mafiot. Motivul ar fi [...] mai multe »
Piruete rutiere pe Pasajul Nera
CARAȘ-SEVERIN - Un accident de circulaţie s-a produs joi, 8 decembrie, în jurul orei 17.00, pe pasajul central din [...] mai multe »
Au dres robinetele din Valea Cenchii
CARANSEBEȘ - De joi, 9 decembrie, cei 700 de locuitori ai cartierului Valea Cenchii din Caransebeș beneficiază de o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou