Reactualizat la:

Lovit de conspiraţia tăcerii

Lovit de conspiraţia tăcerii
MOLDOVA NOUĂ – Deşi lunar sunt angajatori care întârzie să depună declaraţiile privind contribuţia la fondul de şomaj – din care reiese nivelul şi plata acesteia -, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, până acum nu a fost aplicată nici o sancţiune, deşi legea prevede amenzi între 2.500 şi 5.000 de lei.

Rectifica


Lucrurile s-au schimbat, prima amendă urmând
să fie aplicată unei firme din Moldova
Nouă, care a „uitat“ de ele mai bine
de un an. Sorin Muşat, directorul Agenţiei, a
declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de
presă, că va face public numele
societăţii, însă, când a
văzut procesul-verbal, a renunţat la idee.


A încercat să-şi justifice refuzul,
asigurându-ne că nu protejează pe
nimeni, dar ne-a explicat că în spatele
afacerii stă „unu’ care a fost plecat pe
dincolo“. Şi totuşi, lucrurile stau
altfel…


De fapt, hârtia din mâna directorului nu
era nici un proces-verbal, ci o simplă adresă
emisă de către Agenţia Locală din
Moldova Nouă prin care se cerea… efectuarea unui
control. Deci, procesul-verbal şi sancţiunea
nu sunt decât simple fabulaţii, pentru
că reprezentanţii AJOFM nici n-au călcat
încă pragul firmei din Moldova Nouă.


Urmează! Şi asta pentru că
reprezentantul acesteia ceruse la Moldova Nouă
înregistrarea din urmă a declaraţiilor
lunare pentru un an.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
La Gloria se vor putea caza loturi de sportivi!
REŞIŢA - Garsonierele de la Gloria vor putea fi închiriate de către sportivi, conform unei recente hotărâri a [...] mai multe »
Pe locuri, fiţi gata, start… începe sezonul de schi
REŞIŢA - Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, nimic nu se compară cu fâşâitul zăpezii sub talpa schiului sau a [...] mai multe »
Cu arsuri pe faţă şi intoxicată
REŞIŢA - Asta a păţit o reşiţeancă în urma unui incendiu izbucnit în propria gospodărie. Incidentul, produs pe [...] mai multe »
Șeful DRDP Timișoara: Sper să mă întâlnesc cu Pascu înainte să deschidă Luminiţa gura!
CARAŞ-SEVERIN - În stenogramele din dosarul șpăgilor de la PSD Arad apar de mai multe ori și numele unor [...] mai multe »
Cu „minciuni gogonate“, unii medici iau salarii exorbitante
REŞIŢA - Cel puţin asta ne-a sesizat cineva la redacţie, care susţine că la Spitalul Judeţean de Urgenţă [...] mai multe »
Din 20 decembrie circulăm cu bacul la Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - După mai bine de şase ani de la demararea proiectului, ambarcaţiunea a realizat prima andocare la [...] mai multe »
Încep lucrările de restaurare la Cetatea Ladislau
CORONINI - Dacă firma care a câştigat licitaţia este serioasă, există toate şansele să avem pe malul Dunării un [...] mai multe »
Drogurile şi alcoolul la volan ating cote explozive
CARAŞ-SEVERIN - În vreme ce Poliţia duce campanii împotriva mobilelor la volan, şofatul sub influenţa drogurilor [...] mai multe »
Beat, la 19 ani, a ameninţat o şcoală ca să se întoarcă gratis din Canada
REŞIŢA - Este povestea unui tânăr ajuns peste ocean, pe tărâmul făgăduinţei, unde iţele nu i s-au întins ca-n [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou