Reactualizat la:

Lotul Volei Club Banatul Caransebes s-a reunit

Lotul Volei Club Banatul Caransebes s-a reunit
Volei Club Banatul Caransebeș s-a reunit joi în municipiul de pe Timiș și Sebeș, toți cei şapte noi jucători ai gugulanilor răspunzând prezent la chemarea președintelui Cristian Stepanescu.

Rectifica

Borota, Birău, Vânătoru, Aleksic, Iovic, Filip și Teleleu s-au antrenat pentru prima oară sub comanda antrenorului Pavel Craia, alături de mai vechii Lung, Oprișor, Balica, Diaconescu și juniorul Murgoi.

„S-au mișcat bine, cu poftă de joc, pentru prima reunire și asta înseamnă foarte mult, se vede că sunt profesioniști. Sper să construim relația de joc cât de repede, ei știu deja jocul și cred că într-o lună de zile se vor închega ca echipă. Sunt jucători cu experiență, echilibrați, precum Borota, Vânătoru, Birău sau Aleksic”, a spus profesorul Craia la finalul antrenamentului. Internaţionalul Dan Borota, reîntors în prima ligă după un sezon în campionatul francez, crede că la Caransebeș se poate face performanță în volei.

„Negocierile cu conducerea au decurs bine, e o nouă provocare pentru mine. Am văzut oameni serioși aici, care vor să facă treabă, au avut și un atu, prin faptul că au reușit să strângă o echipă cu niște băieți pe care-i cunosc. Sper să fim un grup unit, să ne legăm repede și să avem rezultate încă din tur, sunt toate premisele să facem performanță” a declarat și noul „secund” al Caransebeșului. La prima mișcaredin Sala Polivalentă a asistat și primarul Marcel Vela, cel care la final i-a asigurat pe jucători de tot sprijinul municipalității.

„Clubul are un buget de peste 1,2 milioane de lei în acest sezon. Obiectivele sunt foarte clare și sunt convins că le vom și atinge, pentru că avem în lot oameni extraordinari, sportivi de performanță, care au un altfel de spirit și mentalitate. Sunt convins că vom face performanță iar la finalul campionatului vom face din Caransebeș un reper important chiar pe harta sportivă a Europei. Dacă vom juca în cupele europene, eforturile financiare ale bugetului local, și implicit ale locuitorilor, vor fi infime față de promovarea externă a Caransebeșului, a precizat și Vela.

Pentru elevii profesorului Craia urmează câteva zile de antrenamente de acomodare în Caransebeș, după care, de săptămâna viitoare, lotul se va deplasa la Băile Herculane pentru un cantonament de pregătire.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Capat de drum pentru Lupac in Cupa Romaniei
LUPAC - Câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Voința Lupac, s-a oprit în turul 2 al fazei naționale a [...] mai multe »
Caransebesul, al doilea pas cu dreptul
CARANSEBEȘ - Marţi, 22 august, caransebeşenii au disputat, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cel de al doilea [...] mai multe »
CSM Scolar isi prezinta lotul
REȘIȚA - A sosit momentul mult-așteptat de iubitorii handbalului din Reșița. Aceștia sunt așteptați miercuri, 23 [...] mai multe »
FRF investeste in fotbalul resitean
REȘIȚA - Președintele Răzvan Burleanu a fost prezent marți, în municipiul de pe Bârzava, pentru încheierea unui [...] mai multe »
Inca un podium pentru CSU Resita
REȘIȚA - Cătălin Atănăsoaei, vicecampion național la alergare montană. mai multe »
Vointa Lupac reintra in Cupa Romaniei
LUPAC - Echipa cărășeană joacă în turul 2 al fazei naționale. mai multe »
Debut cu victorii pentru echipele carasene
CARAȘ-SEVERIN - La finalul săptămânii trecute s-a dat startul noului sezon în campionatele de fotbal ale juniorilor [...] mai multe »
Victorie la scor pentru CSM Scolar
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița – Croația Clocotici 11-0, într-o partidă de verificare, în Valea Domanului. mai multe »
Caransebesul a intrat in focul amicalelor
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – Muncitorul Reşiţa 9-1 (3-0), în primul meci de pregătire al verii pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou