Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – La Istorie absolvenţii de liceu au avut de rezolvat subiecte despre conflicte, revoluţii şi crize politice.

Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut miercuri cea de-a treia probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat, la Matematică, pentru profilul real, cei de la uman având de rezolvat subiectele la Istorie. Din totalul celor 1.752 de elevi înscrişi, 1.613 s-au prezentat. Ulerior, un tânăr a fost eliminat din examen, la centrul de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării“ Moldova Nouă. Cei mai mulţi absolvenţi de liceu cărăşeni, 1.134, au dat „proba obligatorie“ la Matematică. La Istorie au fost evaluaţi 479 de elevi.

La proba de Matematică de la liceele teoretice, elevii au avut de rezolvat exerciţii cu progresii aritmetice, relaţiile lui Viete, multipli de 15, puncte coliniare, determinant şi sinus, apoi matrice şi polinom, funcţii şi polinom. La examenul pentru profilul Real, Matematică-Informatică, la partea I, elevii au avut de rezolvat numere complexe, exerciţii de geometrie şi logaritmi. La partea a II-a matrice, iar la partea a III-a derivate şi integrale.

La proba de Istorie, elevii de la uman au avut de relatat informaţii despre Revoluţia de la 1848 şi comitetul revoluţionar. O altă cerinţă era ca elevii să argumenteze printr-un fapt istoric că România a participat la criza orientală. De asemenea, elevii care au terminat clasa a XII-a au avut de prezentat acţiunile diplomatice ale domnitorilor (politica externă la Mircea cel Bătrân și Iancu de Hunedoara – acţiuni militare) şi să precizeze o asemănare între instituţiile din spaţiul extracarpatic în secolul al XVI-lea. La subiectul al treilea, cel de dezvoltare, elevii au avut de scris despre România postbelică. Mai exact, ei au avut de comentat perioada comunistă, două argumente despre stalinism şi unul despre naţional-comunism, cât şi să prezinte o situație a evoluţiei politice din secolul al XX-lea.

Vineri, 30 iunie, se desfăşoară ultimul examen scris din cadrul sesiunii de vară a Bacalaureatului, proba la alegere a profilului şi specializării.