Reactualizat la:

Locul în care vântul aduce curent

Locul în care vântul aduce curent
VĂLIUG – În comună există deja un plan de amenajare a mai multor eoliene noi.

 (3 comentarii)

Rectifica

Planurile comunei Văliug de a transforma vântul în energie nu sunt deloc noi şi nici n-au fost fructificate recent. Însă localitatea mai are acum de făcut câţiva paşi pentru a spori modul de valorificare a acestei resurse. „Pentru eoliene, suntem în program cu cei de la o firmă, spune primarul Văliugului, Marius Mocanu. Am terminat studiul de topometrie, toate actele premergătoare“.

De fapt, potrivit edilului-şef al comunei, de potenţialul comunei s-au arătat interesate mai multe firme din diferite colţuri ale Europei: din Portugalia, Spania, Franţa şi chiar din România. În urma procesului de selecţie, pe listă a rămas doar firma din România care are şi capital spaniol.

Potrivit primarului, lucrările au fost oarecum întârziate pentru că societatea cu pricina a aşteptat nişte măsurători legate de cea mai bună zonă pentru amplasarea de eoliene, în funcţie de viteza pe care trebuie să o aibă vântul, care poate fi prielnică unor centrale de diferite dimensiuni, cu elice de o anumită anvergură, cu turbine de 2-3 MW. Potrivit primarului, societăţii care a rămas în cursa pentru eoliene i-a fost pus la dispoziţie un amplasament care se întinde pe aproximativ 200 de hectare pentru întreaga operaţiune.

„Am mai avea Semenicul, dar avem o problemă cu cei din Administraţia Parcul Naţional «Semenic – Cheile Caraşului», spune Marius Mocanu. Şi dacă tot vorbim de energie verde, atunci de ce nu mă laşi s-o obţin? De pe timpul lui Ceauşescu se obţinea energie verde pe Semenic… Aş vrea să fructific orice se poate, mai ales pentru că acest lucru ne aduce o serie de beneficii!“

Antoniu Mocanu



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou