Reactualizat la:

Locomotivele pe simeze, în amintirea Reşiţei de demult

Locomotivele pe simeze, în amintirea Reşiţei de demult
REŞIŢA – Expoziţia de fotografii realizată de Walter Fleck la Centrul German a prilejuit reîntâlnirea cu istoria locomotivelor fabricate la Reşiţa. Evenimentul a avut loc miercuri, 26 iunie 2019, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a manifestărilor „Luna iunie – luna expoziţiilor“, proiect derulat de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa.

Rectifica

Expoziţia a fost un preambul al aniversării celor 248 de ani de industrie reşiţeană de săptămâna viitoare, aşa cum a precizat Erwin Iosef Ţigla, preşedintele Forumului German, şi a fost prezentată în decembrie 2018 la închiderea acţiunii de reparare şi revopsire a locomotivelor, fiind inclusă în manifestările ocazionate de Centenar. Criticul Ada D. Cruceanu, invitată de onoare, a punctat câteva repere cu caracter documentar, unele ştiute, altele mai puţin sau deloc, precizând că datorită eforturilor de documentare ale lui Walter Fleck şi ale Fundaţiei UDR, timp de doi ani, din 2012 până în 2014 s-au putut întocmi fişele pentru fiecare exponat, ele fiind clasificate în 2014 prin Ordinul Ministrului Culturii de atunci, în patrimoniul naţional, la categoria tezaur:

Pe de o parte, a subliniat ea, muzeul este el însuşi un tezaur (complexul muzeal) dar, pe de altă parte, fiecare obiect este în sine este un tezaur. Din cele 1641 de locomotive fabricate la Reşiţa între 1872 şi 1964, cea mai mare parte care a fost realizată la finele anilor 1947 până în 1956 a plecat în fosta URSS şi a contat ca plată a datoriilor de război. Dacă în 2012 s-a refăcut şi printr-o întreţinere, nu foarte atentă la la momentul respectiv, fiindcă şi banii au fost destul de puţini, întreg parcul de locomotive, în cursul anului 2018, Fundaţia UDR a reuşit să revină, nu cu ceea ce am numi o restaurare, fiindcă nu se poate vorbi de aşa ceva în cazul patrimoniului industrial, cu mici reparaţii, mai ales la suprafeţele realizate din tablă uşoară, după care s-a procedat la o revopsire cu o vopsea de tip naval, care rezistă şi 20 de ani sub apă sărată“.

Specialist în domeniul patrimoniului industrial, ea a spus că această colecţie muzeală, care nu are încă statut de muzeu, rămâne, totuşi, singura în România, de importanţă, nu doar prin numărul de exponate, ci şi prin faptul că ele se află exact pe locul unde au fost fabricate, nu într-un depou, într-o gară sau un spaţiu pe şine rezervate, aşa cum se întâmplă la Dej, la Braşov sau la Sibiu. Iar în afara României nu se găseşte niciunde un asemenea muzeu cu exponate realizate în spaţiul respectiv.

Realizatorul expoziţiei şi a al prezentării documentare, Walter Fleck, a specificat: În contextul aniversării a 248 de ani de industrie reşiţeană am realizat această mică expoziţie de fotografie documentară, unele şi naive, cum facem fiecare, altele, poate, cu o tentă artistică, fotografii cu locomotive din Muzeul de locomotive cu abur din Reşiţa. În paralel am făcut şi o scurtă prezentare a producţiei de locomotive de la Reşiţa, «Reşiţa şi fabricaţia de locomotive cu abur pe placa turnantă a istoriei naţionale», aşezată în contextul Centenarului, care încă nu s-a încheiat, şi care pune în balanţă această producţie până în 1918 şi după această dată. Pentru expoziţie am ales acele fotografii care transmit mai multă emoţie“.

Alexandra Gorghiu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Platforma „Arome proprii“ are încă cinci producători cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - De acest spaţiu virtual de promovare, pus la dispoziţie producătorilor din regiunea de Vest, [...] mai multe »
Cine îngrijeşte bătrânii Austriei, plăteşte…
CARAŞ-SEVERIN - Cei mai mulţi cărăşeni care pleacă, legal, din Caraş-Severin, la muncă în străinătate, sunt [...] mai multe »
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou