Reactualizat la:

Liviu Dragnea: Vin sa va ajut, nu sa ma plimb

Liviu Dragnea: Vin sa va ajut, nu sa ma plimb
REŞIŢA – Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde şi ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, au semnat joi contractele de finanțare pentru două proiecte, unul pentru un pod peste râul Nera de la Socol la Vračev Gaj și unul pentru un punct de traversare a Dunării cu bacul între localităţile Moldova Nouă şi Golubac.

 (3 comentarii)

Rectifica

Aceste proiecte cu partenerii sârbi aduc o finanţare de patru milioane de euro.

Liviu Dragnea, însoţit de deputatul Ion Mocioalcă, a fost întâmpinat de către preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, şi de către prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, iar în sală s-au aflat parlamentari, parteneri sârbi, primari de pe ambele maluri ale Dunării şi reprezentanţi ai ADR Vest. Cele două proiecte au obținut finanțare prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia iar valoarea însumată a acestora se cifrează la 3.985.950,20 euro.

„Am venit aici să semnez proiectele pentru a da şi un semnal serios că noi chiar vrem să ajutăm acest judeţ. Există un potenţial foarte mare, sunt oameni gospodari dar există şi nevoie de ajutor. Este un concept pe care Guvernul îl implementează – asigurarea unei dezvoltări echilibrate a României, fără ca diferenţe de dezvoltare între zonele din ţară să se mărească. Şi voi veni cât de des voi putea în acest judeţ când voi putea să ajut cu ceva, nu ca să mă plimb”, a precizat vicepremierul Liviu Dragnea.

Scopul proiectului „Pod peste râul Nera de la Socol la Vračev Gaj” îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de transport în vestul județului Caraș-Severin în vederea dinamizării schimburilor economice și turistice de o parte si de alta a zonei de frontiera România – Serbia. Proiectul are ca partener Municipalitatea Biserica Albă (Republica Serbia).

„În contextul în care derulăm la nivelul judeţului, în acest moment, proiecte de peste 200 de milioane de euro, s-ar putea ca patru milioane să nu reprezinte, aparent, foarte mult. Dar şi aceste finanţări contează, iar cele două proiecte au şi o valoare sentimentală. Din 2014 începe un nou ciclu de finanţare transfrontalieră şi dorim ca, în continuare să ne păstrăm actualii parteneri sârbi”, a precizat preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde.

Partenerii Consiliului Județean Caraș-Severin în cadrul celui de-al doilea proiect sunt Primăria orașului Moldova Nouă și Municipalitățile Golubac și Veliko Gradişte (Serbia).

Flavius Rotariu



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou