Reactualizat la:

Lipsa zapezii goleste buzunarele hotelierilor

Lipsa zapezii goleste buzunarele hotelierilor
REŞIŢA – Oamenii de afaceri din zona montană aşteaptă ninsorile, care, pe mulţi, îi pot salva de la faliment.

 (1 comentariu)

Rectifica

Iarna nu a ţinut deloc cu proprietarii unităţilor de cazare din zona montană. Deşi sezonul a început promiţător, primii fulgi de nea căzând la altitudine încă din noiembrie, temperaturile primăvăratice au topit omătul şi au împiedicat punerea în funcţiune a instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale. Astfel, în lipsa ninsorilor, turiştii nu s-au mai grăbit să urce la munte, nici măcar în weekend, singurii „rătăciţi” fiind aceia care şi-au plătit în avans jumătate din sejurul planificat. Cei care au afaceri la munte vorbesc despre cel mai prost sezon din ultimii cinci ani.

„De această dată nu am pe cine da vina. Drumul până pe Semenic e practicabil, şi nu a impus probleme nici când a fost acoperit cu zăpadă, administratorii pârtiilor de schi şi-au făcut treaba, atât cât s-a putut. Vremea blândă este singura vinovată pentru lipsa turiştilor de pe Semenic, iar pierderile sunt mari. Ninsorile sunt singura noastră soluţie!”, ne spune Adrian Şuhaida, administratorul unei pensiuni de pe Semenic. Aceeaşi situaţie şi pe Muntele Mic. Staţiunea este goală, iar pe uşa multor cabane şi pensiuni s-a pus deja lacătul.

„S-a schiat în condiţii bune o perioadă scurtă de timp. Imediat după Revelion omătul a început să se topească, iar zăpada trebuia adusă pe pârtie cu ratracul. Ştiţi şi dumneavoastră cum e… Oamenii vin la munte pentru a schia sau a se da cu placa, şi prea puţini pentru săniuş. Şi cum stratul de zăpadă mic nu a permis acest lucru, multe rezervări au fost anulate. Personalul a trebuit să-l coborâm de pe munte, că dacă nu avem ce le da oamenilor de muncă, nu avem nici cu ce-i plăti. E rău, iar situaţia e aceeaşi în toată staţiunea. Unii colegi au închis deja. Sperăm să avem zăpadă măcar în vacanţa intersemestrială a elevilor, pentru că avem programate mai multe grupuri pentru acea perioadă”, ne-a declarat Gheorghe Valuşescu, proprietarul unei pensiuni de pe Muntele Mic.

Chiar dacă până la sfârşitul lunii februarie gradul de ocupare al pensiunii pe care acesta o administrează este de 100%, Adrian Şuhaida ne spune că vremurile s-au schimbat, iar turiştii nu mai sunt la fel de „largi la pungă” ca în anii trecuţi. „În 2 ianuarie, pe Semenic, au fost peste 200 de maşini. Dacă în iarna 2012 – 2013 profitul pe zi la restaurant era cuprins între 3.000 şi 5.000 de lei, sezonul acesta abia dacă a trecut de 500 de lei. Am văzut oameni care s-au dat jos din maşini scumpe, dar care au venit cu pacheţelul de acasă. Oamenii nu mai au bani, iar criza îşi spune, încă o dată, cuvântul!”, a mai precizat Adrian Şuhaida. Lipsa turiştilor s-a simţit şi la Gărâna, precum şi în zona Văliug-Crivaia.

În majoritatea cazurilor, tarifele la cazare au rămas aceleaşi. În funcţie de clasificarea unităţilor de primire a turiştilor, preţurile pe noapte sunt, în medie, cuprinse între 100 şi 120 de lei/loc în dublă, cu mic dejun inclus.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Zilele Reşiţei se anunţă incendiare
REŞIŢA - Pe scenă vor urca, de la Elena Gheorghe, până la Ansamblul Centrului pentru Persoane Vârstnice Reșița. mai multe »
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou