Reactualizat la:

Limitatoarele, la a doua montare

Limitatoarele, la a doua montare
REŞIŢA – În municipiu a fost demarată o nouă acţiune de amplasare a limitatoarelor de viteză.

 (3 comentarii)

Rectifica

Un număr de 22 de limitatoare de viteză vor fi montate în Reşiţa. Acţiunea a fost iniţiată la începutul acestei săptămâni şi până acum o parte din trecerile de pietoni atât din partea de sus, cât şi din partea de jos a oraşului sunt deja însoţite de limitatoare de viteză.

Poliţia Rutieră Reşiţa motivează acţiunea prin numărul mare de accidente care au avut loc în ultima vreme. Unele dintre ele chiar pe trecerile de pietoni. „Am luat măsura din cauza multiplelor accidente. Recent a avut loc şi unul mortal, chiar pe o trecere de pietoni“, a declarat comisar Viorel Iana din cadrul Poliţiei Rutiere Reşiţa.

Montarea acestor limitatoare nu este la prima tentativă. Anul trecut, aproximativ în aceeaşi perioadă, au mai fost montate o serie. Nu au rezistat decât câteva luni. Au fost îndepărtate, deşi „în acea perioadă nu am avut accidente absolut deloc“, a mai declarat comisarul Iana.

Anul acesta, e vorba de o acţiune la nivel local, dar care pare a fi adoptată de majoritatea oraşelor din ţară. „Investiţia a fost de aproximativ 100.000 de euro şi a fost realizată cu ajutorul Primăriei Reşiţa. Montarea şi fondurile au fost aprobate în Comisia de circulaţie din cadrul primăriei“, a declarat viceprimarul Tiberiu Pădurean. Să sperăm, în ciuda faptului că ne afectează maşinile, că limitatoarele şi automat cei 100.000 de euro nu vor mai fi rase.

Părerile cititorilor

Opiniile privind montarea limitatoarelor sunt împărţite. Pietonii, spre exemplu, sunt de acord cu această măsură, în timp ce şoferii nu prea. „Este foarte bine pusă problema. Eu sunt şofer profesionist, dar şi pieton totodată aşa că pot privi acest aspect din ambele părţi ale baricadei. Pentru şoferi e un inconvenient deoarece se produc şocuri şi afectează cauciucurile. Pietonii însă beneficiază de protecţie“, e de părere Gheorghe Mile, pensionar în vârstă de 52 de ani.

Raluca Niţoaică, elevă de 17 ani e de aceeaşi părere: „Este bine pentru pietoni. Astfel, se vor simţi mai în siguranţă pe stradă. S-au întâmplat destule accidente şi e bine ca riscul producerii lor să fie eliminat în acest fel“. Lenuţa Botezatu, de 37 de ani, priveşte problema altfel: „este un fel de sabie cu două tăişuri. Pe de o parte e un semnal de avertizare pentru şoferi care sunt cam neglijenţi în trafic şi nu reduc viteza la limita corespunzătoare. Pe de altă parte însă este jenant că se întâmplă aşa ceva“.

Jenant sau nu, cert e că limitatoarele au fost montate. Mai mult, poliţia ne promite că pe viitor vor continua cu astfel de amenajări rutiere, precum şi cu controale radar în zonele unde sunt limitatoarele. „Vom monta garduri pe spaţiul verde dintre cele două părţi carosabile, în porţiunea Victoria- Renk“, a concluzionat comisar Iana. Acestea însă vor fi destinate pietonilor nedisciplinaţi şi nu conducătorilor.

Nina Curiţa, Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou