CARANSEBEȘ – Mai puțin de 9 minute i-au lipsit lui Lili Danci pentru a îndeplini baremul care să o ducă în această vară la Jocurile Olimpice de la Rio.
Atleta originară din Caransebeș, care acum concurează pentru CSM Reșița, a luat startul sâmbătă la prânz în Maratonul de la Stockholm, ultima competiție care-i putea asigura biletul pentru cea mai mare competiție sportivă a lumii. Liliana Danci trebuia să alerge cei 42 de kilometri în 2 ore și 45 de minute, însă, din păcate, timpul obținut la finalul cursei de inimoasa sportivă pregătită de antrenorul emerit Cristian Dragomir a fost de 2 ore, 53 de minute și 59 de secunde, insuficient pentru a ajunge la Rio.
„Am încercat, alături de Lili, ultima șansă de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio. Nu am reușit să realizăm baremul, traseul a fost greu, diferență mare de nivel, iar Lili nu a reușit să se recupereze total după maratonul de la Viena. Eu abia acum pot spune că sunt pregătit să antrenez sportivi de top la maraton, mai am încă de învățat, provin din sprint și sărituri! Sunt fericit și mândru că am o atletă de valoare, aceasta se numește Liliana Danci. Vă mulțumesc că ne-ați fost alături și sunt convins că peste 4 ani, la Tokyo, veți face echipă cu noi! Felicitări pentru că ai luptat și după ce ți-ai dat seama că nu îți vei realiza baremul! Vom porni la o nouă luptă!”, a scris pe o rețea de socializare, imediat după cursă, antrenorul emerit Cristian Dragomir.
Ca rezultat, Liliana Danci a încheiat Maratonul de la Stockholm pe poziția a 12-a, performanță cel puțin meritorie, dacă ținem cont de numărul foarte mare de concurenți. Chiar dacă nu a reușit calificarea la Jocurile Olimpice, anul acesta îi va aduce o altă bucurie Lilianei Danci, care peste doar câteva luni se va căsători.
Foto: Facebook Cristian Dragomir