Reactualizat la:

Liderul şi-a încărcat bateriile pe Semenic

Liderul şi-a încărcat bateriile pe Semenic
REŞIŢA – Gloria Reşiţa a efectuat un stagiu de pregătire centralizată la munte.

 (1 comentariu)

Rectifica

Liderul neînvins al Ligii a IV-a Caraş-Severin la fotbal, echipa Gloria Reşiţa, a afectuat recent un stagiu de pregătire centralizată pe Muntele Semenic, cartierul general fiind stabilit la una dintre noile şi modernele pensiuni din zonă, unde fotbaliştii au beneficiat de condiţii excelente de cazare şi masă.

Au răspuns prezent în acest cantonament 18 jucători, antrenamentele fiind conduse de profesorii Andrade Bichescu şi Zoltan Kiss. „Mulţumim conducerii pentru efortul financiar depus, reuşind în această perioadă de criză să asigure echipei un cantonament montan, ceea ce nu s-a mai realizat de câţiva ani buni, a spus antrenorul Andrade Bichescu.

Cantonamentul s-a axat mai mult pe acumulări fizice generale, iar în zilele următoare vom trece şi la o pregătire specifică. Toţi jucătorii au răspuns mai mult decât bine, la toate solicitările din antrenamente. Din păcate, în momentul de faţă, terenurile sunt cel mai mare inamic, de aceea nu ne-am putut antrena în condiţii normale“.

Iată şi lotul de jucători pe care au mizat antrenorii Gloriei: Mario Jorz, Bogdan Cărămălău, Andrei Szilagyi, Aurelian Bordea, Rafael Lupu, Răzvan Nica, Darius Gliguţă, Eduard Matiaş, Andrei Beică, Iasmin Ciupici, Arthur Oncică, Flavius Costescu, Raul Uţiu, Bogdan Beloaia, Sergiu Creţan, Eduard Ursu, George Beloescu, Luigi Csengettyus. Gloria Reşiţa va disputa în perioada următoare şi câteva jocuri de verificare, primul dintre ele fiind programat sâmbătă, 12 februarie, în deplasare la Timişul Şag.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
O nouă victorie la scor obținută de Progresul Ezeriș
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș a câștigat sâmbătă, 21 septembrie, cu scorul de 6-1, partida cu CSO Anina, [...] mai multe »
Magica începe cu dreptul pe teren propriu
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Agmonia Zăvoi 4-1 (2-1), duminică, 22 septembrie, în etapa a III-a a Ligii a [...] mai multe »
ACS Banat Girls, locul 2 la Final Four
REȘIȚA - ACS Banat Girls a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Izvin (județul Timiș), la Turneul Final de [...] mai multe »
Noi medalii obținute de kickboxerii de la Complex Gym
OȚELU ROȘU - Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Cupa „Ginbox”, la [...] mai multe »
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți să obțină prima victorie
REȘIȚA - Handbaliștii rosso-neri vor întâlni duminică, 22 septembrie, de la ora 17, CS Minaur Baia Mare, la Sala [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou