Reactualizat la:

Lideri politici din Regat pun în discuţie retragerea Angliei de la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia

Lideri politici din Regat pun în discuţie retragerea Angliei de la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia © Theresa May
Premierul britanic Theresa May a anuţat în cursul zilei de miercuri că „niciun ministru sau membru al familiei regale nu va asista la turneul final din această vară”.

Selecţionerul Gareth Southgate nu ia în calcul să rateze Campionatul Mondial, preşedintele FA împărtăşeşte ideea antrenorului, dar ministrul britanic de Externe e de altă părere.

Ministrul Boris Johnson, fostul primar al Londrei şi unul dintre cei mai importanţi susţinători ai Brexit, a spus: “Participarea Angliei la Cupa Mondială ar trebui adusă în discuţie”, conform Associated Press. Theresa May şi-a continuat discursul tranşant la adresa Rusiei, în Camera Comunelor: „Nu există nicio altă concluzie decât că statul rus este vinovat de o tentativă de omor! Am oferit Rusiei şansa să furnizeze o explicaţie, însă ei nu au venit cu ceva credibil. Ne tratează cu dispreţ şi sarcasm. Nu vom tolera tentative îndrăzneţe de acest gen de a ucide civili nevinovaţi pe teritoriul britanic”.

Regulamentul FIFA este extrem de dur în privinţa unei echipe care decide să se retragă din cadrul unei competiţii oficiale.

SURSA: Mediafax

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Ştiri sportive
Gyor, regina Europei, CSM București doar locul 3
În perioada 12-13 mai, la Budapesta s-a desfășurat Final 4-ul Champions League la handbal feminin, unde Gyor a fost [...] mai multe »
Scandalul de la meciul Dinamo – Sepsi OSK
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, miercuri, amendarea cu câte 10.000 de lei a Federaţiei [...] mai multe »
Simona Halep deschide întâlnirea România – Elveţia de la Cluj-Napoca
Vineri s-au tras la sorţi meciurile din cadrul întâlnirii România - Elveţia, programată în week-end, la [...] mai multe »
Irina Begu s-a calificat în optimile turneului Premier de la Charleston
Irina Begu (38 WTA) s-a calificat în optimile turnelui Premier de la Charleston, învingând-o miercuri seară pe [...] mai multe »
Atacantul Lacina Traore, fost jucător al celor de la CFR Cluj, acuzat că şi-a schimbat identitatea şi vârsta
Lacina Traore, fost jucător al celor de la CFR, e acuzat de conducătorul unui club ivorian că şi-a schimbat [...] mai multe »
România a învins Suedia, scor 1-0, într-un meci amical
Echipa naţională de fotbal a României a învins, marţi, la Craiova, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa similară [...] mai multe »
Viktoria Azarenka s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami
Viktoria Azarenka, aflată pe locul 186 mondial, joacă din nou cel mai bun tenis al ei, după doi ani în care a pus [...] mai multe »
Lăudată de antrenorul Serenei
Antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, susţine că Simona Halep va reuşi, în cele din urmă, să spargă [...] mai multe »
Zlatan Ibrahimovic şi-a reziliat contractul cu Manchester United, a anunţat clubul britanic
Atacantul Zlatan Ibrahimovic, în vârstă de 36 de ani, şi-a reziliat contractul cu Manchester United, a anunţat, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou