Reactualizat la:

Liceul Traian Vuia, locul II la zona de fotbal

Liceul Traian Vuia, locul II la zona de fotbal
REŞIŢA – Faza de zonă a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la fotbal pentru echipe de gimnaziu, mediul urban, a avut loc zilele trecute, în municipiu. Printre cele şase participante, campioane judeţene, s-a aflat şi echipa Liceului Teoretic Traian Vuia din Reşiţa, pregătită de prof. Silviu Izvernar.

Rectifica

Reşiţenii au avut ghinionul de a se întâlni în grupă cu una dintre formaţiile puternice, LPS Banatul Timişoara, care s-a impus, la limită, şi în faza grupelor, dar şi în meciul decisiv care stabilea câştigătoarea „zonei“ şi, implicit, echipa calificată la finala pe ţară. Reşiţenii au lăsat o bună impresie la „zonă“, în care s-au clasat pe locul secund, după LPS Banatul, ce va merge în turneul final, găzduit tot de municipiul de pe Bârzava.

În grupă, Liceul Teoretic Traian Vuia Reşiţa a pierdut cu 0-1 meciul cu LPS Banatul şi a câştigat cu 3-1 în faţa echipei Şcolii Gimnaziale nr. 15 Drobeta Turnu Severin. În semifinale, reşiţenii au trecut de campioana judeţului Alba, cu 3-0, iar în finală au cedat cu 3-4 în faţa aceleiaşi LPS Banatul.

Unul dintre premiile speciale a revenit celor de la Traian Vuia, Alexandru Coviţ fiind desemnat cel mai tehnic jucător. „Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea fazei de zonă, DJST Caraş-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Reşiţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean, precum şi firmelor Roxamy şi Coda Serv din Reşiţa“, a spus prof. Silviu Izvernar.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Viitorul Caransebes, scor fluviu cu Moldova Noua
CARANSEBEȘ - Viitorul 1913 Caransebeş – CS Moldova Nouă 8-0 (4-0), în etapa a III-a a Ligii a IV-a. mai multe »
Arbitrajul si ratarile, cauzele esecului de la Giarmata
REȘIȚA - Antrenorul Octavian Benga a declarat, după partida pierdută de CSM Reșița în fața celor de la Millenium [...] mai multe »
Resita pierde la Giarmata din doua faze fixe
REȘIȚA - Deși plecaseră cu gândul doar la victorie, Benga și elevii săi au pierdut din nou, de data aceasta pe [...] mai multe »
Noi proiecte propuse de AJF si FRF
CARAȘ-SEVERIN - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Federația Română de Fotbal vor încerca să [...] mai multe »
CSM Resita cauta a doua victorie consecutiva
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni vineri, 21 septembrie, de la ora 17, în deplasare, formația Millenium [...] mai multe »
Echipa de karting a Resitei, locul III la Campionatul National
REȘIȚA - Palatele Copiilor din Reșița și Brăila au organizat pe circuitul Speed Park din Bacău, în perioada [...] mai multe »
Daniel Crista, comportare onorabila la Campionatul Mondial
REȘIȚA - Reșițeanul Daniel Crista a participat săptămâna trecută la Campionatul Mondial de Mountainbike Maraton. [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, noul antrenor al Chiajnei
CARAȘ-SEVERIN - Cărășanul Dorinel Munteanu a semnat cu formația Concordia Chiajna și revine astfel în prima ligă [...] mai multe »
Juniorii Resitei, din ce in ce mai buni
REȘIȚA - Handbaliștii pregătiți de Mihai Rohozneanu, Sebastian Pîrvan, Cristian Ionescu și Marcel Vulpe la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou