Reactualizat la:

Liberalii înclină spre putere

Liberalii înclină spre putere
REȘIȚA – După ce a clamat în repetate rânduri că nu vrea să aibă de-a face cu Traian Băsescu sau cu PDL, Crin Antonescu s-a cam răzgândit…

 (14 comentarii)

În cadrul unei emisiuni radiofonice de marți, președintele PNL avea o poziție mult mai conciliantă față de cea din ultimele zile, declarând că este deschis la discuții, dar în condițiile în care liberalii ar deține funcția de premier.

Asta după ce fostul președinte al partidului, Călin Popescu Tăriceanu, făcuse deja primii pași către o eventuală înțelegere cu democrat-liberalii, arătându-se interesat de o eventuală colaborare

 „E de dorit un Guvern de dreapta cu liberalii, însă nu vor putea primi postul de prim-ministru“, ne-a declarat vicepreşedintele PDL la nivel naţional, Sorin Frunzăverde.

„Mă abţin să comentez orice variantă până nu luăm împreună o decizie înţeleaptă şi oficială” ne-a declarat, ieri, secretarul executiv al PNL la nivel naţional, Marcel Vela.

Nina Curița

Rectifica



Comentarii 14

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou