Reactualizat la:

Leul scade, chiriile cresc

Leul scade, chiriile cresc
CARANSEBEŞ – Au fost majorate chiriile a căror valoare a fost exprimată în moneda naţională.

Rectifica

Agenţii economici care îşi desfăşoară activitate în spaţii ce aparţin municipalităţii vor plăti în acest an chirii mai mari decât în 2007.

Aceasta după ce a fost aprobată indexarea tarifelor cu rata inflaţiei la acele chirii a căror valoare a fost exprimată anul trecut în moneda naţională. Şi în acest an, chiria lunară diferă în funcţie de zonă şi de domeniul de activitate al societăţii care a închiriat spaţiul.

Astfel, în sfera activităţilor comerciale, cele mai mari chirii le plătesc firmele care deţin unităţi en-gros, baruri sau care folosesc spaţiul închiriat pentru sedii de societăţi bancare, case de credit, schimb valutar, etc.

În această situaţie, chiria lunară poate ajunge până la 17,73 lei/mp, dacă imobilul se află în centrul oraşului (zona A). La polul opus se află grădiniţele, casele de bătrâni sau alte organizaţii non-profit, pentru care chiria este cuprinsă între 0,28 şi 0,53 lei/mp, în funcţie de zonă.

De precizat faptul că pentru spaţii de depozitare, grupuri sanitare sau coridoare tarifele de bază lunare reprezintă doar 60% din valoarea fixată pentru spaţiul închiriat.

De asemenea, pentru clădirile lipsite de instalaţii de apă, canalizare sau electricitate, chiria se reduce cu 15%, iar pentru birourile amenajate în subsolul sau mansarda unui imobil reducerea este de 20%.

În fine, valoarea chiriei se înjumătăţeşte în cazul teraselor şi grădinilor de vară, în perioada octombrie-aprilie.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou