Reactualizat la:

Leo Doana: La greu se apeleaza la cei de-ai casei!

Leo Doana: La greu se apeleaza la cei de-ai casei!
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Noul antrenor din Valea Domanului, Leontin Doană, a avut miercuri prima discuție cu jucătorii și a efectuat primul antrenament din postura de antrenor principal al rosso-nerilor.

„Am venit într-un moment foarte greu al echipei, dar împreună cu băieții sper să obținem rezultate pozitive și să ne poziționăm pe un loc cât mai sus în clasament. Am încredere în jucători, voi sta de vorbă cu ei și vom vedea unde este problema în jocul echipei. Dacă ar fi să o luăm individual, avem fotbaliști care au cochetat cu Liga a II-a, chiar și cu Liga I. Problema este în altă parte, iar în aceste zile voi încerca să aflu de ce nu au venit rezultatele. Încă o dată spun, jucătorii au valoare luați individual, dar ca și grup nu s-au exprimat bine în teren și sperăm să rezolvăm această problemă. Când este greu, se apelează la cei de-ai casei, dar îmi plac provocările și sper să demonstrez încă o dată că merit această funcție. Atunci când am ratat promovarea în Liga a II-a în ultima etapă, consider că ne-a lipsit șansa. Deocamdată nu pot să schimb foarte multe la echipă până la meciul următor, dar voi încerca să lucrez la moralul jucătorilor. Voi încerca să le dau încredere”, a declarat Leontin Doană, noul antrenor al echipei CSM Reșița.

Doană va fi ajutat de „secundul” Dan Boltașiu, iar Vali Boșca se va ocupa în continuare de pregătirea portarilor.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița atacă Liga a II-a cu jucători noi
REȘIȚA - Fotbaliștii rosso-neri s-au reunit luni, 24 iunie și au efectuat primul antrenament de după vacanța de [...] mai multe »
Lala Team, locul I la fotbal de stradă
REȘIȚA - Sâmbăta 22 iunie 2019, la Timișoara, în piața Libertății, a avut loc Campionatul Național de Fotbal [...] mai multe »
Karatiștii s-au întors acasă cu o medalie de bronz
REȘIȚA - Campionatul Mondial WUKF a avut loc în perioada 18-23 iunie 2019. La acest turneu au participat 85 de [...] mai multe »
Schimb de experiență cu sportivii sârbi
REȘIȚA - Elevii Școlilor Gimnaziale Nr. 2 și Nr. 8 din Reșița au participat în perioada 19-20 iunie la un [...] mai multe »
Rosso-nerii de la CSM încep pregătirea
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va relua pregătirile luni după-amiază, prima întâlnire de după vacanță fiind [...] mai multe »
Sportivii de la CSU se pricep și la beach volley
REȘIȚA - Desfăşurată la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „Sport Festival 2019”, prima etapă din circuitul [...] mai multe »
Cerere mare de abonamente la CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița va avea parte de un suport mult mai mare din partea publicului în sezonul următor față de [...] mai multe »
CS Universitatea Reșița, aur la Campionatul Național
REȘIȚA. Sportivele Andreea Șuhai, Larisa Ferenţ, Alexandra Boca şi Daria Grigoroiu, pregătite de antrenorii [...] mai multe »
Fortuna n-a fost de partea Lupacului
LUPAC - În prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, Voința Lupac-Fortuna Becicherecu Mic 0-2 (0-1). mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou