Reactualizat la:

Leo Doana: Este greu sa joci fotbal daca nu poti sa alergi

Leo Doana: Este greu sa joci fotbal daca nu poti sa alergi
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – După rezultatul de egalitate obținut cu Național Sebiș, antrenorul Leontin Doană a subliniat faptul că jucătorii săi n-au o pregătire fizică foarte bună.

Rectifica

„Aș vrea să-mi felicit jucătorii pentru că, în decurs de o săptămână, au înțeles ceea ce doresc de la ei. Din păcate, cum am mai spus, din punct de vedere fizic sunt la pământ. Din minutul 50 sau 60 al meciului cu Sebiș, fotbaliștii au început să se vaite. După cum s-a văzut, Sergiu Bactăr a făcut contractură musculară. Nu este vina lor că nu sunt pregătiți, vina este în altă parte. Totuși, îmi felicit fotbaliștii pentru joc, consider că și-au creat mult ocazii. În toate meciurile pe care le-am avut până acum acasă, nu cred că am avut mai multe ocazii ca la acest joc. Din păcate s-a ratat mult, se întâmplă. Aducerea mingii până în fața porții depinde de antrenor, iar finalizarea depinde de valoarea individuală a fiecărui fotbalist. Mi-aș fi dorit mai mult de la acest meci, dar este greu ca într-o săptămână să le facem pe toate. Sunt mulțumit că jucătorii au respectat ceea ce le-am transmis și este îmbucurător că jocul a crescut. Este foarte greu să joci fotbal dacă nu poți să alergi. Degeaba avem jucători buni dacă ei nu pot să alerge. Fotbalul înseamnă viteză și forță, iar problema nu este la jucători pentru că îi cunosc. Nu știu ce s-a lucrat la echipă până acum, dar sper că vom corecta unele lucruri. Nu pot să încep acum să fac o pregătire fizică ca la carte, deoarece i-aș da peste cap pe fotbaliști. Vorbim mult la antrenamente și le spun ceea ce ar trebui să facă în teren. Mai sunt câteva etape și nu putem face pregătire fizică acum. Trebuie să menținem ceea ce s-a făcut până acum și așteptăm pauza competițională. Contează foarte mult ca jucătorii să intre în meci proaspeți. După părerea mea, sanse la promovare nu mai avem”, a declarat Leontin Doană, antrenorul echipei CSM Reșița.

Tehnicianul echipei Național Sebiș, Cosmin Merșca, aflat la primul meci din carieră în postura de antrenor principal, a spus la finalul jocului: „Am venit la Reșița în primul rând să nu pierdem. Am întâlnit o echipă bună și știam că vom avea probleme. Reșița are jucători experimentați. Consider că am fost dominați clar și CSM Reșița ne-ar fi putut bate. Totuși, sunt mulțumit de joc, de rezultat. Nu trebuie să contabilizăm numărul de ocazii, important este scorul final. Important este că am obținut un punct împotriva unei echipe bune. Am rămas foarte devreme cu un om în minus pe teren. Enciu este un jucător cu experiență și n-ar fi trebuit să adreseze injurii acelui suporter. Am fi putut lua gol din cauza lui. Pentru faptul că și-a lăsat echipa în inferioritate numerică, nu are scuză, dar ne vom baza în continuare pe el. S-a început un proiect frumos la Reșița, dar se pare că jucătorii nu au avut un început prea bun de campionat”.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Elevii lui Doana intalnesc liderul
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 14, pe stadionul din Valea Domanului, [...] mai multe »
CSM Resita, dupa puncte la Targu Jiu
REȘIȚA - Echipa de handbal masculin CSM Școlar Reșița va disputa sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 13, un joc în [...] mai multe »
Programul TALENT feminin a ajuns la Resita
REȘIȚA - La sfârşitul acestei săptămâni, 40 de tinere speranţe ale handbalului din Euroregiunea RO 5 vor [...] mai multe »
Reunirea fostilor sportivi, un succes
REȘIȚA - Foștii sportivi, antrenori și conducători ai Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița s-au reunit miercuri, [...] mai multe »
Maria Rusu, la prima participare la Campionatul Mondial
REȘIȚA - Luptătoarea Maria Rusu participă la Campionatul Mondial de Seniori, întreceri rezervate sportivilor sub 23 [...] mai multe »
Andreea Raducan, din nou la Resita
REȘIȚA - Președintele Federației Române de Gimnastică, Andrea Răducan, a venit miercuri, 14 noiembrie, din nou la [...] mai multe »
Andreea Lupu si Denisa Lucasciuc, convocate la lotul national de karate
CARAȘ-SEVERIN - Două sportive de la Clubul Sport Star Anina, Andreea Lupu și Denisa Lucașciuc, au fost selecționate [...] mai multe »
Negoescu, din nou decisiv pentru Viitorul
OȚELU ROȘU - Şoimii Oţelu Roşu – Viitorul Caransebeş 0-1 (0-0), în etapa cu numărul 10 a Ligii a IV-a. mai multe »
Fara emotii cu Ocna Mures
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a câștigat sâmbătă, 10 noiembrie, cu 5-0, partida din deplasare cu CS Ocna Mureș, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou