REȘIȚA – Antrenorul Leontin Doană a declarat, după remiza dintre CSM Reșița – Turnu Măgurele, prin care reșițenii au reușit să întrerupă seria de victorii a liderului Ligii 2, că rezultatul este unul echitabil.
„Am respirat ușurat după acest meci. Știam că ne așteaptă un meci greu, împotriva unei echipe care nu întâmplător este pe primul loc. Adversarii noștri au câștigat șase meciuri din șase și asta înseamnă că au o echipă bună și un lot echilibrat. În prima repriză am început foarte bine jocul, dar greșim la fazele fixe. Este al treilea meci în care luăm gol din fază fixă. Este păcat să primim goluri din faze fixe, în condițiile în care jucăm foarte bine în fiecare meci. Se vede lipsa celor doi fundași centrali care au jucat la începutul campionatului, dar sunt mulțumit de prestația celor care au intrat. Sunt mulțumit de jucătorii mei, de modul cum au jucat împotriva unei echipe foarte bune a campionatului. În repriza a doua am venit cu un plus, Dat din mijlocaș stânga l-am trecut în spatele lui Ene și ne-am creat mai multe ocazii. Am reușit să punem presiune pe adversar, am mai avut o ocazie pe final irosită de Velici. Una peste alta, sunt mulțumit și cred că am obținut un rezultat echitabil. Acka este un mare câștig pentru echipă, dar se vede că încă nu este în ritm. Mă bazez foarte mult pe el. Vreau să mulțumesc publicului și Guardiei Ultra că sunt alături de noi de fiecare dată”, a declarat Leontin Doană, antrenorul echipei CSM Reșița.
Tehnicianul formației Turris-Oltul Turnu Măgurele, Erik Lincar, a spus la finalul partidei: „Am jucat destul de deschis, ne-am dorit foarte mult că câștigăm și cred că ne-am creat multe situații de a marca. Din păcate, a lipsit ultima pasă în fața porții, poate și din cauza calității terenului. Știam că venim la Reșița, știam că publicul este foarte aproape de jucătorii săi și cred că am controlat în unele momente jocul. În prima repriză nu cred că Reșița și-a creat vreo ocazie, decât la acea fază din minutul 45, la lovitura liberă bătută periculos de Cristea. Știam că Reșița este o echipă redutabilă la jocul aerian și la fazele fixe și ne-am pregătit pentru acest lucru. În a doua repriză, jucătorii mei nu au tratat foarte bine jocul, mai ales la acea fază când Săulescu a reușit să aducă egalarea. După acel gol, Reșița s-a bazat mult pe mingi lungi, Daniel Ene fiind un jucător care chiar se potrivește pentru acest lucru și ne-a creat multe probleme. Până la urmă, nu sunt mulțumit de rezultat, dar oricine vine la Reșița obține puncte greu. U Cluj a pierdut, Rapid a câștigat cu noroc. Felicit echipa gazdă și eu îmi doresc pentru formația mea să reușim să ținem ritmul rezultatelor pozitive și să practicăm în continuare un joc bun. Este adevărat că suntem primiți cu ostilitate peste tot pe unde mergem, cea mai mare a fost la Craiova. Ne asumăm acest lucru, dar toată lumea vorbeste de politică. Dar nu este așa. Consider că avem o echipă bună și un lot echilibrat. Am încercat să aducem jucători buni și nu pe sume foarte mari, așa cum se vehiculează în presă. În Liga 2 exista 10 echipe cu bugete mai mari decât Turnu Măgurele. Am reușit la momentul oportun să semnez cu anumiți jucători. Consider că merităm să fim pe primul loc și s-a văzut și la acest joc acest lucru. Nu cred că ne-am făcut de râs și încercăm să jucăm la fel în fiecare meci”.
Ștefan Moraru