Reactualizat la:

Legea este cunoscuta, dar nu respectata

Legea este cunoscuta, dar nu respectata
REȘIȚA – Majoritatea autorităţilor publice nu au răspuns solicitărilor Coaliţiei 52 pentru transparenţă decizională.

Aşa cum v-am informat, la nivel naţional, organismul încearcă amendarea Legii nr. 52/2003 pentru introducerea de sancţiuni în cazul încălcării acesteia. Până la mesele rotunde ce vor fi organizate în 17 februarie, Coaliţia 52 a solicitat ministerelor şi autorităţilor locale şi judeţene lista deciziilor ce vor fi luate şi care vor afecta societatea civilă.

„La nivel central, din 15 ministere au răspuns solicitării noastre doar trei (cele ale Sănătăţii, Transporturilor şi Apărării Naţionale). E nevoie de un timp de reacţie al societăţii civile pentru amendarea proiectelor de lege. Consiliile judeţene, au răspuns tot trei din toate judeţele, la solicitarea iniţială. A fost făcută o plângere prealabilă către administraţii, după care 14 consilii judeţene au răspuns pozitiv şi 19 nefavorabil. Alte cinci sunt în termen pentru răspuns. Consiliul Judeţean Caraş-Severin a răspuns în urma plângerii prealabile. Consiliul Local Reşiţa nu a răspuns încă în urma plângerii prealabile, dar se află încă în termenul legal“, a precizat Marian Apostol, preşedintele Cartel Alfa Caraş-Severin şi reprezentantul Coaliţiei 52 în judeţ.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou