Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Proiectul de lege care va reorganiza sistemul sanitar este blamat de sindicate şi casele de asigurări.Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Caselor de Asigurări de Sănătate s-au întâlnit recent pentru a stabili modul de amendare a proiectului de lege, considerat de aceştia incomplet.

„Principala temă pe care am avut discuţii a fost găsirea a trei propuneri ce vor trebui susţinute în Parlament, în luna septembrie, când proiectul va intra în dezbatere. Solicităm, din nou, autonomia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, atât instituţională cât şi financiară (banii colectaţi să intre într-un fond cu destinaţie strictă) cu depolitizarea sistemului, păstrarea personalului din casele judeţene în sistem în ideea regionalizării sistemului, precum şi o întâlnire cu preşedintele CNAS pentru lămurirea mai multor probleme“, a precizat Nicolae Drăgan, vicepreşedintele Federaţiei şi preşedintele CASIND Caraş-Severin – sindicatul personalului din CAS.

În ideea modificării proiectului de lege, şi asiguraţii riscă, pe lângă creşterea contribuţiei la asigurările de sănătate, şi lipsa informaţiilor concrete legate de pachetul minimal de servicii medicale de care ar putea beneficia. „Mi-e teamă, ca asigurat, pentru că, în momentul de faţă dezbatem ceva fără a avea la ce ne raporta. Nu ştim ce înseamnă pachetul minimal, social, deci nu ştim pentru ce plătim. M-ar interesa şi modul clar de funcţionare al spitalelor, pe criterii. Dorim să facem un protocol cu Colegiul Medicilor pentru a crea o listă comună de revendicări care ar putea reglementa sistemul. Sunt convins că vom plăti mai mult ca asiguraţi, aproape dublu, chiar, după apariţia noii legi“, a mai amintit Drăgan.

Flavius Rotariu