Reactualizat la:

„Lăsaţi orice speranţă…”

„Lăsaţi orice speranţă…”
REŞIŢA – „… voi care intraţi aici”. Aceasta ar fi o idee de întâmpinare la intrarea în Reşiţa. Pentru că de la primii paşi vizitatorii îşi dau seama de „potenţialul turistic“ deosebit al oraşului nostru. Video

 (5 comentarii)

Rectifica

Când vorbim de „potenţial turistic“, prima oară ne gândim la ce avem de oferit turiştilor interesaţi de oraşul unde a fost fabricată prima locomotivă, unul dintre oraşele cu cea mai mare tradiţie industrială din ţară.

Sau de către un judeţ cu peisaje şi staţiuni turistice superbe. Pe scurt, „avem cu ce“.

Întrebarea e „avem cu cine?“

Întrebare de baraj pentru unii, ţinând cont că ne dăm seama cum nu valorificăm ceea ce avem. Frumoasele dealuri de la intrarea în oraş sunt pline de gunoaie, stema stă să cadă iar peisajul oferit de zona kilometrului opt nu mai atrage pe nimeni.

Am dorit să vedem dacă situaţia este chiar aşa de gravă. Ne-am pus pentru câteva momente în pielea unor turişti pentru a vedea ce impresie ne-am face despre acel oraş care „pătează“ harta României şi poartă numele de Reşiţa.

Impresie? Ce părere am avea oare de acei oameni care îşi pun una din stemele oraşului în boscheţi iar pe cealaltă au lăsat-o panou de pictură pentru manifestări de „dragoste”?

Întrebări şi răspunsuri

Vinovate pentru toate aceste catastrofe nu sunt numai autorităţile. Degeaba se face curăţenie (atunci când se face) în afara municipiului dacă oamenii care fac o escapadă la iarbă verde trebuie să îşi lase amprenta într-un stil caracteristic românesc.

Îşi pictează în culori mai puţin interesante pentru ochiul uman iubirea pe stemă iar fanii partidelor politice lipesc afişe electorale pe te miri unde.

Nu am fost surprinşi să vedem că situaţia este analizată şi de mai marii oraşului. Administratorul public al municipiului, Gabriel Ionescu, era şi el, la fel ca noi, la mare înălţime, acolo unde „problemele îţi sar în ochi“.

Am luat legătura cu el pentru a-l întreba câte puţin din fiecare. Conform declaraţiilor acestuia, „Cea mai mare stemă a municipiului nu a mai fost renovată de mulţi ani şi nu va fi refăcută prea curând întrucât limitele Reşiţei se vor extinde şi aceasta va fi mutată.

Toate aceste lucruri se vor realiza atunci când va fi făcut planul de urbanism a municipiului“. Aşa că, pînă atunci, răbdare…

Alexandra Mănescu

alexandra.manescu@informmedia.ro



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Reşiţenii au şansa să spună „STOP“ obezităţii copiilor lor
REŞIŢA - Asta datorită programului european „More and Less“ lansat în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi [...] mai multe »
Banii europeni, tentaţie şi necesitate
CARAŞ-SEVERIN - Gradul de absorbţie al Caraş-Severinului este de peste 50 la sută în actualul ciclu financiar 2014 [...] mai multe »
Cinci noi staţii de reîncărcare la Reșița
REŞIŢA - Administraţia Fondului de Mediu a anunţat finanţarea a încă cinci staţii de reîncărcare, la Reșița, [...] mai multe »
La UCMR, proprietarul este o căsuță poștală!
REȘIȚA - O spune președintele Patronatului Român, filiala Caraș-Severin, Dumtru Micu, care întreabă de ce, de 10 [...] mai multe »
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou