Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – O femeie de 75 de ani din Moldova Nouă a fost înşelată de un tânăr de 26 de ani, din Dâmboviţa, care a lăsat-o fără toţi banii din casă.

Nepotul femeii lucrează în Germania, iar bărbatul din Dâmboviţa s-a prezentat drept un prieten al acestuia şi i-a cerut toţi banii pentru a-i duce nepotului. Odată ce s-a văzut cu suma de 1.750 de lei, tânărul a părăsit localitatea la volanul unui autoturism, îndreptându-se spre Oraviţa.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe bărbat pe numele căruia au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. La audieri, cel în cauză și-a recunoscut fapta. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuitului“, ne informează IPJ Caraş-Severin.