Reactualizat la:

Larisa Drăgulescu: Copiilor nu le-am spus nimic!

Larisa Drăgulescu: Copiilor nu le-am spus nimic!
REȘIȚA – Fosta soție a lui Marian Drăgulescu spune că a aflat despre căsătoria gimnastului din ziare şi că celor doi copii nu le-a spus încă nimic. 

 (4 comentarii)

Larisa şi cei doi copii, Richard-Alexandru de 3 ani şi Maria Beatrice de 5 ani, au petrecut sărbătorile de iarnă la Reşiţa, în casa bunicilor

Alături de ei a venit şi Costin Sardescu, prietenul Larisei, care s-a jucat şi i-a plimbat pe cei doi prin tot oraşul. „Este prima oară când vine serios la Reşiţa, după ce ne-a făcut o surpriză şi a venit de ziua lui Riki. Am petrecut sărbătorile împreună, copiii s-au jucat mult cu el”, povesteşte Larisa.

Despre căsătoria lui Marian a aflat din ziare. „Nu m-a sunat, nu mi-a spus nimic, tot ce ştiu am aflat şi eu, dar n-am vorbit cu el. Copiiilor încă nu le-am spus nimic”. Cel mai încântat a fost Lucky, căţelul familiei, care a putut să se joace cu toată lumea. „Pe Lucky l-am primit cadou chiar de la Marian şi eu îl consider al treilea copil al familiei, nu plecăm niciunde fără el şi el este prezent la toate evenimentele noastre”, mai spune fosta soție a gimnastului.

Costin a fost extrem de încântat de felul în care a fost aranjat oraşul de sărbători, fiind luminat puternic, profitând de acest cadru feeric pentru a-şi face fotografii cu cei doi copii, dar şi cu mama lor.

Cristian Franț

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!
BĂILE HERCULANE - Un mare retailer de bricolaj, Dedeman, a acordat o sponsorizare de 18.000 de euro pentru punerea în [...] mai multe »
Tineri, Primăria Reşiţa vă lucrează la zâmbet!
REŞIŢA - Municipalitatea oferă, prin intermediul cabinetelor stomatologice pentru preşcolari, elevi şi studenţi, [...] mai multe »
La Măureni se toarnă asfalt de 3 milioane de euro
MĂURENI - Cei nouă kilometri de drumuri au parte de lucrări, după calamităţile din urmă cu trei ani. În vizor [...] mai multe »
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Actorul Dan Mirea a făcut din stradă scenă de protest!
REŞIŢA - Gestul său vine pe fondul neînţelegerilor cu managerul Florin Gabriel Ionescu, care au culminat cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou