Reactualizat la:

Lansarea de gală a noului film al lui Liam Neeson, anulată, după dezvăluirile unor gânduri personale

Lansarea de gală a noului film al lui Liam Neeson, anulată, după dezvăluirile unor gânduri personale
Premiera de gală din SUA a noului film în care joacă Liam Neeson, “Cold Pursuit”, a fost anulată după ce actorul a spus într-un interviu recent că a încercat să ucidă un “nenorocit de negru”, ca răzbunare pentru că o persoană apropiată lui a fost victima unui viol, potrivit Reuters.

Rectifica

Premiera de gală fusese programată marţi seară, la New York, însă a fost anulată.

Reprezentanţii studioului Lionsgate, producătorul filmului, au refuzat să comenteze privind acest subiect, însă o sursă a declarat pentru Reuters că un eveniment de gală în aceste circumstanţe ar fi nepotrivit.

Filmul “Cold Pursuit”, de Hans Petter Moland, în care Neeson joacă rolul unui bărbat ce vrea să se răzbune pe asasinii fiului său, va fi lansat, totuşi, în cinematografele din SUA.

Actorul a declarat, într-un interviu publicat luni de cotidianul britanic The Independent, că, în urmă cu 40 de ani, a fost o perioadă în care a mers pe străzi înarmat cu o bâtă specială aşteptând să omoare pe cineva ca să răzbune trauma cuiva apropiat, o femeie care a fost violată de un bărbat de culoare.

Declaraţiile sale au stârnit un val de critici acerbe, actorul fiind acuzat de rasism.

În ediţia de marţi dimineaţă a emisiunii “Good Morning America” de pe postul ABC, Neeson a revenit asupra afirmaţiilor sale şi a declarat că nu este rasist.

“Nu mai simţisem până atunci această nevoie primară de a mă dezlănţui şi am întrebat-o (pe prietenă, n.r.) «o cunoşti pe această persoană, era un bărbat?». Nu. «Rasa?». A spus că era un bărbat de culoare”, a povestit actorul în interviu. “Am bătut în sus şi în jos străzile cu o bâtă la mine, în speranţa că o să se ia de mine cineva. Îmi e ruşine să spun, am făcut asta vreme de o săptămână, în speranţa că «un nenorocit de negru» o să iasă dintr-o cârciumă şi o să se ia de mine, ştii? Ca să am de ce să-l omor”, a mai spus actorul în interviu.

“Înţeleg nevoia de răzbunare, dar nu duce decât la şi mai multă răzbunare, la şi mai multe crime, şi mai multe crime”, a adăugat acesta pentru The Independent.

Totuşi, Neeson a declarat, marţi, pentru ABC că ar fi reacţionat la fel dacă ar fi fost vorba despre un irlandez, scoţian, britanic sau lituanian. “Încercam să apăr onoarea cuiva, să o apăr pe draga mea prietenă în acest groaznic mod medieval”, a explicat Neeson pentru ABC.

Actorul, în vârstă de 66 de ani, a explicat că a şi apelat la ajutor specializat pentru a trece peste traumă.

Sursa: Mediafax

Taguri:


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Oameni
Fratele lui Kevin Spacey se teme că actorul va comite un gest necugetat, din cauza acuzaţiilor de abuz sexual
Fratele lui Kevin Spacey, Randy Fowler, se teme că actorul se va sinucide din cauza acuzaţiilor de abuz sexual care [...] mai multe »
DC Comics renunţă la un album despre întoarcerea lui Iisus Hristos şi colaborarea sa cu un super-erou
Editorul de benzi desenate DC Comics a renunţat să publice un album despre întoarcerea lui Iisus Hristos pe pământ [...] mai multe »
„Prea bătrână pentru a purta un costum”. Gwyneth Paltrow se retrage din francizele Marvel
Actriţa americană Gwyneth Paltrow a anunţat că plănuieşte să se retragă din filmele universului Marvel, pentru [...] mai multe »
Pisica Choupette, desemnată moştenitoare a lui Karl Lagerfeld. Ce sumă fabuloasă îi revine felinei
Creatorul de modă german Karl Lagerfeld, designerul principal al casei Chanel, care a murit la vârsta de 85 de ani, [...] mai multe »
Filmul de science-fiction “Alita: Battle Angel” pe primul loc în box-office
Filmul de science-fiction "Alita: Battle Angel" a preluat conducerea box-office-ului nord-american. mai multe »
Queen va cânta live la gala premiilor Oscar
Trupa rock britanică Queen va cânta live la gala de duminică a Oscarurilor, au declarat luni organizatorii, în urma [...] mai multe »
Ozzy Osbourne și-a anulat concertele. Se reface după pneumonie
Ozzy Osbourne şi-a anulat o serie de concerte pe care urma să le susţină în cadrul unui turneu pentru a se reface [...] mai multe »
O fostă actriță din “Melrose Place”, la închisoare
O fostă actriţă din "Melrose Place" a fost condamnata la cinci ani de închisoare pentru un accident mortal pe care [...] mai multe »
Poliţist anchetat după ce a ordonat să se tragă fără avertisment asupra rapperului 50 Cent
Comandantul adjunct al unui post de poliţie din New York este anchetat după ce ar fi cerut subordonaţilor să tragă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou