BOZOVICI – Zilele trecute s-a încheiat cea de-a treia ediţie a festivalului concurs de colinde „Lângă ieslea minunată”, ce face parte din proiectul „Credinţă, culoare , cuvânt şi cânt revărsate într-un gând”, coordonat de prof. Claudia Cherescu alături de prof. Vidosava Surulescu şi prof. Ana Băcilă.
Festivalul a fost organizat de Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” din Bozovici, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Caraş-Severin, în parteneriat cu biserica ortodoxă şi primăria din comună, Casa Corpului Didactic, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Episcopia Caransebeşului.
La festival s-au prezentat 13 formaţii şi interpreţi, reprezentând şcolile din localităţile Turceni Gorj, Săcele Braşov, Satu Nou Pancevo- Serbia, Gîrbovăţ, Şopotu Vechi, Lăpuşnicu Mare, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Prigor, Pătaş şi Bozovici.