Reactualizat la:

Lacăt pe duty-free-ul de la Naidăş

Lacăt pe duty-free-ul de la Naidăş
NAIDĂŞ – Magazinul duty-free de aici aparţine unei firme din localitatea Poşta Câlnău, judeţul Buzău.

 (1 comentariu)

Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr.54/2010, a fost redefinit uzul personal la comercializarea produselor din tutun în magazinele duty-free. Astfel, fiecare călător are voie să cumpere două pachete de ţigări pe zi.

În urma controalelor asupra acestei activităţi, s-a constatat încălcarea repetată a legii cu privire la cantitatea de ţigări vândută. „În consecinţă, lucrătorii vamali au întocmit procese verbale de constatare a contravenţiilor şi, totodată, s-a propus suspendarea autorizaţiei de funcţionare pentru duty-free-ul respectiv“, spunea şeful Biroului Vamal Naidăş, Gheorghe Milutin.

Propunerea biroului vamal a fost analizată de Comisia Naţională pentru Autorizarea Operatorilor Economici din domenii cu reglementări specifice din cadrul Ministerului de Finanţe şi, prin Decizia nr.19/2010, s-a decis că vameşii au avut dreptate propunând suspendarea duty-free-ului.

Astfel, activitatea magazinului a fost suspendată pe o perioadă de şase luni de zile. Însă, cine garantează că, după ce trece jumătate de an, activitatea magazinului va decurge altfel decât până acum?

Anca Preda

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou