CARANSEBEŞ – Două sticle de whisky au fost de vină! Doar că pentru a le fura tânărul a fost nevoit să se ia la trântă cu un paznic şi cu un angajat dintr-un supermarket.
Un tânăr de 18 ani din Caransebeş este cercetat de poliţişti, fiind bănuit de tâlhărie, fapt pentru care a şi fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Caraș-Severin. Isprava tânărului a început în seara de 21 noiembrie când, în jurul orei 20.00, acesta ar fi furat două sticle de whisky dintr-un supermarket din Caransebeş, ascunzându-le sub haine. Acesta a fost observat de agentul de pază care i-a solicitat să îi dea bunurile sustrase și să îl însoțească în biroul șefului de magazin. În acel moment tânărul ar fi devenit agresiv, lovindu-l atât pe agentul de pază cât și pe un alt angajat care a intervenit, după care ar fi fugit cu una din sticlele de băuturi alcoolice sustrase. A fost prins, reţinut şi trimis magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Cât despre cea de-a doua sticlă de whisky, aceasta s-a evaporat…