Reactualizat la:

La umbra Marii Uniri a Principatelor

REŞIŢA – Ziua de 24 ianuarie a prilejuit vineri, la Reşiţa, manifestări menite să evoce importanţa evenimentului.

Rectifica

Ce mai înseamnă 24 ianuarie pentru românul de rând? Evenimente, istorie, trecut… Trecut şi cam atât. Asta înseamnă Marea Unire chiar pentru instituţiile care, anul trecut, spre exemplu, se călcau pe nojiţe unele pe celelalte numai ca să ajungă să-şi afirme puterea cuvântului la tribuna momentului.

Anul acesta, până şi acţiunile organizate de şcoli au fost mai puţine…
Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ a preferat, ca şi cu alte ocazii, să-şi organizeze manifestarea – intitulată „Unirea Principatelor Române de la 1859 – între raţiunile diplomatice şi voinţa naţiunii“ – sub cupola Liceului Teoretic „Mircea Eliade“ din Reşiţa, locul unde activează unul dintre cei mai cunoscuţi dascăli de istorie, Nicolae Magiar, astfel că magia evocării Unirii Principatelor Române, sub semnul lui Cuza Vodă, a primit semnul lecţiilor bine făcute de către elevi.

Ei sunt cei care au dat tonul acţiunii, cei care au prezentat, fiecare din perspectiva bibliografiei pe care au avut-o la dispoziţie, impresii despre semnificaţia evenimentului. Şi totuşi, după prezentările făcute de tineri, dascălul de istorie şi-a făcut simţită prezenţa, făcând cunoscute câteva aspecte din culisele Unirii, care lipsesc din manualele de istorie, din cauza moralităţii îndoielnice pe care le-ar fi putut primi.

Însă, dincolo de toate cele spuse ori care au rămas nerostite încă, actul de la 1859 a fost cel care ne-a schimbat definitiv cursul istoriei, fiind unul dintre evenimentele sale cruciale. Dar, oare, câţi dintre noi mai spun, cu aceeaşi mândrie ca şi atunci: „Sunt român!“?

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Polițiști la cratiță
CARAȘ-SEVERIN - Cea de-a XII-a a concursului "Polițistul bucătar" s-a derulat, sâmbătă, pe platoul din Poiana [...] mai multe »
Nera Bozovici a câștigat „Turneul Prieteniei”
ANINA - „Turneul Prieteniei” la fotbal a avut loc sâmbătă, 22 iunie, pe stadionul „Minerul”, iar competiția [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou