Reactualizat la:

La Turnu Ruieni se lucrează cu fonduri de la UE

La Turnu Ruieni se lucrează cu fonduri de la UE
TURNU RUIENI – Administraţia locală a primit finanţare pe Măsura 322 pentru modernizarea infrastructurii în zonă.

 (1 comentariu)

Lucrările de extindere a reţelelor de canalizare în localităţile Dalci, Zerveşti, Borlova şi Turnu Ruieni, şi cele de modernizare prin asfaltare a drumului ZlagnaCaransebeş, demarate în luna octombrie a anului trecut, urmează să fie finalizate în august 2011.

Valoarea totală a acestor lucrări se ridică la 1,8 milioane de euro, sumă nerambursabilă obţinută de PrimăriaTurnu Ruieni prin accesarea Măsurii 322, care are în vedere îmbunătăţirea şi modernizarea infrastructurii din mediul rural. Şi pentru că într-un an de criză, cum este acesta, cele mai sigure finanţări sunt cele din fonduri europene, primarul comunei Turnu Ruieni, PetruHarambaşa a depus în luna aprilie un proiect pe Măsura 125, pentru amenajarea unui drum agricol, de 13,5 kilometri.

„Am avut vizita în teren pentru eligibilitatea proiectului. Momentan, nu ne rămâne decât să aşteptăm răspunsul cu privire la finanţarea acestui proiect. Dacă suntem acceptaţi, vom primi un milion de euro, bani nerambursabili“, a declarat Petru Harambaşa. 

Roxana Nafiru

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Teatrul nu investeste in productii cu un singur spectacol
REŞIŢA -  „Porni Luceafărul“ a intrat în repertoriul Teatrului de Vest, urmând să se joace în continuare. mai multe »
Judetul poate profita de Capitala Europeana a Culturii
CARAŞ-SEVERIN - Consiliul Județean Caraș-Severin a găzduit marţi, 22 ianuarie a.c., o întâlnire între [...] mai multe »
Elevele Luciei Morut, fara greseala in campionat
REȘIȚA - Elevele pregătite de Lucia Moruț au câștigat în ultima etapă cu scorul de 43-16 partida cu CS Comunal [...] mai multe »
Codul galben continua! Utilajele sunt pe toate drumurile din judet
CARAŞ-SEVERIN - Sau cel puţin asta spun reprezentanţii Direcţiei de Drumuri Judeţene, care susţin că nu mai [...] mai multe »
O femeie din Obreja a murit de gripa
CARANSEBEŞ - O pacientă în vârstă de 75 de ani a decedat în cursul zilei de 21 ianuarie 2019, la Spitalul [...] mai multe »
Sedusa si abandonata, in varianta auto
REŞIŢA - Povestea unui autoturism declarat furat la Reşiţa a îmbrăcat tiparul clasic al teribilismului. După ce a [...] mai multe »
Spitalul Judetean face ceea ce ar trebui sa faca toata ziua! Previne
CARAŞ-SEVERIN - Reprezentanţii unităţii sanitare susţin că spitalul este pregătit pentru a face faţă unei [...] mai multe »
Atentie, soferi! Se circula ingreunat pe DN 6, intre Domasnea si Teregova!
CARAȘ-SEVERIN - Asta din cauză că un autotren a rămas blocat sub un pasaj de cale ferată. Potrivit celor de la [...] mai multe »
Primaria Resita se imprumuta pentru investitii
REŞIŢA - Pentru a continua implementarea de proiecte europene, inclusiv pentru tramvai, municipalitatea va contracta, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou