Reactualizat la:

La scoli, afara-i vopsit gardul…

La scoli, afara-i vopsit gardul…
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Înăuntru mai e ceva de lucru la reţelele de distribuţie a agentului termic, ce se vor întinde pe una sau două luni.

Rectifica

Reţeaua şcolară reşiţeană are apă caldă şi încălzire după montarea de noi centrale termice sau, în cazul branşării la centralele de cartier, după montarea de module în fiecare corp de clădire, care să controleze distribuţia de apă caldă şi căldură în funcţie de nevoile instituţiilor de învăţământ. Şi, totuşi, treaba la capitolul termoficare în şcoli nu s-a încheiat! Şi va mai fi nevoie de o lună, două de lucrări, potrivit conducerii TermoServ.

„Vor continua lucrările şi după ce va fi asigurat agentul termic aşa cum v-a informat domnul director Constantin Tarbuzan, pentru că vrem să eliminăm toate pierderile pe distribuţie, a explicat primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu. Suntem conştienţi de faptul că mai sunt pierderi în interiorul instituţiilor. Pierderile mari din exterior au fost eliminate. Cu asta, considerăm noi că acele sume obţinute de la Guvernul României, la care s-a ajuns pe baza analizei de cost per elev, respectiv sumele care vin de la bugetul local, vor asigura aceste utilităţi“.

Au fost montate 42 de centrale, respectiv 15 module, o centrală de cartier a fost mutată, la unele unităţi au fost refăcute instalaţiile interioare, au fost redimensionate racordurile şi au fost refăcute reţelele de distribuţie dintre centralele de cartier şi şcoli, după cum a explicat Titiana Cătană, directorul executiv al Direcţiei Tehnice de la nivelul municipalităţii. În total, 18 şcoli cu 22 de clădiri, şi alte câteva instituţii. Contribuţia primăriei a fost estimată undeva la 1.200.000 de lei, la care se adaugă cele 2.000.000 de lei de la Guvern.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Florența Albu: Vreau eficiență, profesionalism și transparență!
REȘIȚA - Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului [...] mai multe »
Pasagerul din mașina care a plonjat în Bârzava a murit la spital
REȘIȚA - Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive! mai multe »
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
De  Moş Nicolae, învățământul din Caraş-Severin are șef nou
REŞIŢA - La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost [...] mai multe »
ANAF nu face descinderi în casele românilor
CARAŞ-SEVERIN - Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o [...] mai multe »
Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază [...] mai multe »
Moto… Moş Nicolae vine vineri la Reşiţa
REȘIȚA - „Tu ți-ai pregătit ghetele de... motociclist?“, întreabă retoric organizatorii Târgului de Crăciun [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou