Reactualizat la:

La sat, munceste cine vrea, scapa cine poate

La sat, munceste cine vrea, scapa cine poate
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Vor primi bani pentru angajarea departe de casă doar cei care se mută în opt dintre comune cărăşene sau care, dimpotrivă, fug de acolo…

 (1 comentariu)

Rectifica

Până nu demult, şomerii care îndrăzneau să-şi ia viaţa în piept şi să plece din localitatea natală pentru a munci în altă parte aveau parte de subvenţii. Acum, cu surle şi trâmbiţe înaintea ceasului campaniei, Executivul anunţa acordarea de facilităţi nemaivăzute persoanelor care făceau acest lucru. Pe scurt, şomerii care îşi schimbau domiciliu într-o altă localitate, acolo unde se şi angajau, beneficiau de o primă de instalare de 3.500 de lei, iar cei care nu-şi schimbau domiciliul, dar îşi găseau de lucru la mai mult de 50 de kilometri de casă, beneficiau de o primă de încadrare de 1.000 de lei. Acum însă primele de instalare ajung să urce până la 15.500 de lei, la care se mai pot adăuga alţi 3.500 de lei pentru partenerul de viaţă. Şi banii curg gârlă pentru întregirea familiei, dar şi pentru o locuinţă. Iar prima de încadrare, care se acordă lunar, se acordă pentru angajări făcute în localităţi situate la distanţe mai mari de 15 kilometri faţă de cea de domiciliu, şi are un cuantum calculat la 0,5 lei pe kilometru, dar nu mai mult de 55 de lei pe zi, proporţional cu zilele lucrate efectiv.

Însă totul e cu tâlc, ca să nu spunem că aproape o păcăleală! Pentru a se putea bucura de bani, şomerul în cauză trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa într-o localitate cuprinsă în Planul Naţional de Mobilitate, ori să se mute într-una dintre aceste localităţi (sau în localităţile învecinate, cu condiţia ca locul de muncă să fie într-o localitate cuprinsă în plan). În Caraş-Severin, în Planul de Mobilitate, figurează doar opt localităţi din mediul rural: Berlişte, Bucoşniţa, Caraşova, Ciuchici, Dognecea, Naidăş, Socol şi Şopotu Nou. Deci vor primi bani doar şomerii care se angajează acolo, care se mută acolo sau care, dimpotrivă, vor „scăpa“ de acolo şi-şi vor găsi de lucru în altă parte…

Chiar dacă pentru majoritatea cărăşenilor cele opt localităţi nu sunt atractive, „oferta“ planului include, în judeţele vecine, 44 de comune mehedinţene şi câte patru comune gorjene, hunedorene şi timişene. Aşadar, cine vrea să lucreze în Timişoara, primeşte subvenţii de la stat doar dacă pleacă dintr-una dintre cele opt comune cărăşene din Planul Naţional de Mobilitate. Şi dacă modificarea legislativă a fost introdusă în septembrie, normele de aplicare au fost publicate abia de Moş Nicolae, deşi regulile trebuiau aplicate cu trei zile mai devreme.

„Având în vedere deficitul de forţă de muncă din anumite regiuni, Ordonanţa de Urgenţă nr. 60 – din 28 septembrie 2016 pentru completarea Legii 76 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi ocuparea forţei de muncă – vine cu anumite schimbări, a precizat Sebastian Buzori, şef de serviciu la Agenţia Locală Reşiţa, în cadrul unei conferinţe de presă. Data intrării în vigoare este de 3 decembrie 2016. Există o primă de activare. Şomerii înregistraţi la AJOFM Caraş-Severin care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă de mai mult de trei luni ulterioară datei înregistrării la AJOFM Caraş-Severin, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 de lei neimpozabilă. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele care se încadrează la angajatori cu care au mai avut raporturi în ultimele 12. Există două prime de mobilitate. Prima de încadrare: persoanele înregistrate la AJOFM Caraş-Severin care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate la o distanţă mai mare de 15 kilometri faţă de cea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, pot beneficia de o primă de încadrare neimpozabilă. Cuantumul primei de încadrare se calculează ca fiind de 0,5 lei pe kilometru, dar nu mai mult de 55 de lei pe zi, proporţional cu numărul de zile în care persoanele îşi desfăşoară activitatea. Prima de încadrare se acordă pe o perioadă de 12 luni. Prima de instalare: persoanele înregistrate la AJOFM Caraş-Severin care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 de kilometri faţă de cea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, pot beneficia de o primă de instalare neimpozabilă destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau în noua reşedinţă. Prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat: 12.500 de lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la AJOFM, care se încadrează în muncă potrivit legii într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa; 15.500 de lei pentru aceeaşi categorie de persoane care sunt însoţite de membrii familiei, în sensul Legii 287/2009 privind Codul Civil. În cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, unul va primi suma prevăzută, de 12.500 de lei, iar celălalt va primi o primă de instalare de 3.500 de lei. Prin excepţie de la aceste prevederi, în situaţia în care angajatorul sau autorităţile publice locale asigură locuinţă sau suportă cheltuielile aferente din fondul angajatorului sau din fonduri publice, prima de instalare se acordă diferenţiat“.

Se plăteşte o sumă de 3.500 de lei pentru persoanele care se mută singure, 6.500 pentru cele care sunt însoţite de membrii familiei, respectiv 3.500 de lei pentru fiecare soţ. Oficialul AJOFM a subliniat faptul că, pentru a beneficia de aceste prime de mobilitate, cei în cauză se mută într-una sau provin dintr-una din localităţile cuprinse în Planul Naţional de Mobilitate, aprobat de Guvern.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Anul acesta, mierea e mai multa si mai ieftina
REŞIŢA - Iar cei mai câştigaţi, spune preşedintele Cooperativei „Prisăcarii Hercules“, sunt apicultorii care [...] mai multe »
Cetatea Sf. Ladislau are constructor
CORONINI - După încercări repetate în găsirea unei firme interesate de restaurarea ruinelor, conducerea Primăriei [...] mai multe »
500 de romani si sarbi au plantat 34 de copaci la Oravita
ORAVIŢA - Români și sârbi, parteneri de proiecte, locuitori ai orașului Oravița, reprezentanți ai corpului [...] mai multe »
100 de momente esentiale din istoria romanilor
REŞIŢA - Azi, 21 septembrie, de la ora 16, Studioul Teritorial Radio România Reşiţa vă invită la lansarea [...] mai multe »
Carasenii, tot mai stresati si mai bolnavi
REŞIŢA - O analiză a dinamicii bolilor cronice, realizată în intervalul 2012 – 2017, arată că aproape jumătate [...] mai multe »
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Toamna de poveste cu Jurnal de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este [...] mai multe »
TIR rasturnat intre Ghertenis si Maureni
CARAȘ-SEVERIN - Un TIR s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN 58B, blocând drumul la kilometrul 39+100 de metri, [...] mai multe »
Mocioalca, mandatat de PSD CS să ceară demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PSD Caraş-Severin a primit 70 de voturi pentru, doar 10 membrii CEx votând împotrivă. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou