În mai multe localităţi rurale din judeţ, în urma închiderii haldinelor locale activitatea de salubrizare crează primarilor probleme serioase şi numeroase. Asta pentru că sunt administraţii locale care se află în imposibilitatea de a achita serviciile de colectare şi transport al deşeurilor, servicii contractate cu diverşi operatori privaţi de salubritate.
„În această situaţie delicată se află localităţile Bozovici, Goruia, Dognecea şi Teregova. Din această cauză, frecvenţa colectării deşeurilor s-a redus la una – două pe lună, fapt cu efecte negative asupra mediului“, se arată într-un raport al Gărzii de Mediu, semnat de Marius Cîrpean, conducătorul unităţii. Pentru asta, comisarii de mediu dau amenzi ce pot ajunge chiar şi la valoarea întregului buget al comunei, creându-se astfel o situaţie fără ieşire. „Nici când vine vorba despre colectarea selectivă a deşeurilor, primarii din mediul rural nu prea s-au conformat“, mai spunea Cîrpean. Şi iar urmează amenzi…
Anca Preda