Reactualizat la:

La Resita se fura pana si gunoiul

La Resita se fura pana si gunoiul
REŞIŢA – Autorităţile şi operatorul de salubritate continuă să se plângă de vandalizarea sau furtul coşurilor de gunoi stradale. Iar asta pentru că, deşi o parte dintre ele au fost şi mai urmează să fie cumpărate de operator, multe dintre cele puse pe străzi sunt luate de primărie.

„Informez reşiţenii că undeva la 660 de coşuri stradale sunt achiziţionate de noi, de administraţia locală. Până la 1.200 este sarcina operatorului, într-un număr de ani. Deja au achiziţionat şi ei 150, din care 21 au fost furate şi circa 15-16 au fost stricate, vandalizate“, spune Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

În urma mai multor sesizări, municipalitatea va face controale acolo unde unele societăţi comerciale ocupă domeniul public cu gunoaiele lăsate lângă sediile de firme, lângă magazine.

„Voi iniţia un proiect de hotărâre cu sancţiuni drastice pentru ocuparea domeniului public şi pentru aruncarea acestor gunoaie care nu sunt sortate corespunzător. Este dreptul nostru să participăm la orice competiţie naţională şi nu numai, cu privire la depozitarea acestor materiale, la sortarea acestora, şi cred eu că trebuie umblat în câteva cazuri poate şi la conştiinţa unor reşiţeni. Putem toţi să facem modernizări, să aducem investiţii, dacă unii strică, fură şi aşa mai departe. Este uşor să strici şi e mult mai greu să faci ceva şi să întreţii“, consideră primarul Mihai Stepanescu.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Fără vouchere de vacanţă, unii au ales clasicul Văliug
VĂLIUG - Chiar dacă a fost o vreme când reşiţenii ziceau că nu mai au loc de timişoreni în acest loc de [...] mai multe »
Ne năpădesc cartoanele în Centru
REŞIŢA - Nu e vorba despre vreun miliardar de carton în Cetatea de Foc, ci despre cutiile de carton care umplu zona [...] mai multe »
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou