Reactualizat la:

La Resita se asfalteaza si noaptea

La Resita se asfalteaza si noaptea
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Municipalitatea a luat decizia de a lucra şi noaptea, şi în weekend, pentru ca astuparea gropilor să nu acutizeze problema ambuteiajelor din trafic.

Rectifica

În noaptea de miercuri spre joi (30/31 ianuarie), autorităţile reşiţene au început asfaltările! „Asfaltăm noaptea, pentru că e mai uşor şi pentru că nu creăm disturbare în circulaţie, a declarat Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa. Îmi pare rău, noi am plecat cu decaparea de gropi luni, pe o previziune meteo bună, şi nu ne-a lăsat în primele două zile ale săptămânii să lucrăm. Acum vremea e bună, vineri va fi soare, temperaturile se ridică undeva la 12-14 grade. Cum am spus, eu sper ca în două săptămâni oraşul să fie rezolvat“.

După cum aţi putut citi în Jurnal CS, la începutul săptămânii, şeful administrativului reşiţean estima că oraşul va fi pus la punct – din punct de vedere al acoperirii gropilor din carosabil – undeva peste două, trei săptămâni, iar Primăria îi va despăgubi pe cei care-şi avariază maşinile în craterele din asfalt.

Până acum, carosabilul a fost grav afectat pe Calea Timişoarei, pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie, pe strada G.A. Petculescu, toate având ultima reabilitare în anii ‘90, pe strada Zimbrului şi în Moroasa, unde ultimele reabilitări au fost făcute în 2014, precum şi pe străzile Crişan, Independenţei şi Făgăraşului, în zona Renk, după cum se arată într-o informare emisă de municipalitate. Există şi zone care au fost mai puţin afectate, aşa cum sunt Bulevardul Muncii, cu ultima reabilitare în 2014, Calea Caransebeşului, străzile 24 ianuarie şi Minda, precum şi diferite artere din cartiere şi microraioane. În stare bună sunt străzile Moise Groza, cu ultima reabilitare în 2017, arterele de acces spre Ţerova şi Doman, ambele reabilitate ultima dată în 2018, precum şi strada Făgăraşului.

Asfaltările se vor realiza în trei schimburi, inclusiv în weekend, pentru a crea cât mai puţin disconfort în traficul rutier, până la remedierea problemelor curente, cu specificaţia că acţiunile de intervenţie vor fi influenţate de condiţiile meteorologice.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou